Nume
Parola
Vizualizări: 2007
Un grup de agenți economici din domeniul agroalimentar participă la o misiune economică în SUA
Chisinau, 3 Mai 2012 — În perioada 30 aprilie - 5 mai 2012, o delegaţie de agenți economici autohtoni din domeniul agroalimentar participă la o misiune economică în or. Dallas din statul Texas, SUA. Vizita de afaceri în SUA este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în parteneriat cu Ambasada SUA în Republica Moldova, cu scopul de a intensifica relaţiile comercial-economice moldo-americane prin identificarea noilor posibilităţi de afaceri și stabilirea contactelor directe de colaborare cu potenţiali parteneri.
Directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale a CCI, Mihai Bîlba, a informat că, programul misiunii economice include participarea la seminare, conferinţe tematice și vizitarea a 4 expoziţii internaţionale specializate: ”AMI”, ”FMI - The Food Retail Show”, ”US Food Show” și ”United Fresh”.
Grupul de businessmeni autohtoni, care este condus de Bogasieru Iulian, asistent comercial al Ambasadei SUA în Republica Moldova, va avea posibilitatea să se familiarizeze cu noile tehnologii și echipamente de procesare, păstrare și ambalare a alimentelor, prelucrare a solului, protecție a plantelor, utilaje viticole, servicii de analiza și testare etc.

Din componenţa delegaţiei oamenilor de afaceri din Moldova fac parte reprezentanţi ai companiilor: ”Orhei-Vit” SA, ”SNA-Sistemebasa” SRL, FCP ”Serad Plus” SRL, ”Berhord” SRL, “Longus - Construct” SRL, “Speranta” SRL ş.a.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu SUA, pentru anul 2011, a înregistrat suma de circa 104,7 mil. USD, cu peste 24% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Exportul de mărfuri realizat în 2011 a înregistrat suma de 22 mil. USD, crescând cu 13,63% faţă de anul precedent.
Importul de mărfuri efectuat în perioada menţionată în Republica Moldova din SUA a însumat 79,7 mil. USD şi a înregistrat o creştere cu 28,9 % în raport cu anul 2010.
www.chamber.md