Nume
Parola
Vizualizări: 4050
104 tineri participă azi la Forumul Tinerilor din regiunea Centru a Republicii Moldova
Chişinău, 5 Aprilie 2012 — 104 tineri din 14 raioane ale ţării s-au reunit astăzi, la Chişinău, la Forumul Regional al Tinerilor pentru a discuta dificultăţile cu care se confruntă în procesul de participare la luarea deciziilor şi pentru a prezenta experienţa iniţiativelor de participare pe care le-au realizat în propriile comunităţi.

Acest Forum Regional va fi urmat de altele două – la Bălţi şi Cahul şi de un Forum Naţional al Tinerilor, organizate de Fundaţia Est-Europeană în cadrul proiectului „Participarea Tinerilor în Moldova”, realizat în perioada 2010-2012 cu suportul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii prin intermediul Fundaţiei Eurasia.

Preşedintele Fundaţiei Est-Europene, Sorin Mereacre, a afirmat în deschiderea evenimentului că „ideile exprimate de tineri la aceste Forumuri Regionale şi la Forumul Naţional vor fi incluse într-un document comun, ce va fi prezentat public. Şi aceasta va fi o contribuţie la instituţionalizarea procesului de participare a tinerilor”.

„Pentru ca această implicare a tinerilor să fie instituţionalizată, tinerii trebuie să aibă o permanentă relaţie cu autorităţile”, a declarat Minsitrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu. „Este nevoie de această relaţie care să producă idei, iar acestea se vor transforma în politici”.

Observaţiile şi contribuţiile tinerilor din cadrul Forumului Regional de la Chişinău se axează pe priorităţile din Strategia Naţională cu Privire la Tineret (2009-2013):

• asigurarea accesului tinerilor la educaţie şi informare
• dezvoltarea serviciilor de sănătate şi protecţie socială
• asigurarea oportunităţilor economice pentru tineri (participarea tinerilor la viaţa economică)
• participarea tinerilor la viaţa publică (civică şi politică) şi promovarea cetăţeniei active.

Iniţiativa de Participare a Tinerilor, realizată de Fundaţia Est-Europeană, a inclus, de asemenea, efectuarea unui studiu sociologic axat pe participarea tinerilor, desfăşurarea unor programe de instruire pentru 35 de organizaţii de tineret şi 35 de lucrători de tineret din toate raioanele ţării şi organizarea unor dezbateri în domeniul tineretului în toate unităţile teritorial administrative ale Moldovei. La fel, a fost lansată platforma de comunicare www.tineri.md şi se află în curs de desfăşurare programul de granturi din cadrul proiectului şi şcolile regionale de liderism politic.

Următorul Forum Regional al Tinerilor se va desfăşura, la Bălţi, la 12 aprilie 2012, şi va reuni tineri din 12 raioane de nord ale ţării.

* * *
Pentru informații detaliate, nu ezitați a contacta Fundaţia Est-Europeană:
Tel.: (022) 23.53.43, extensiunea interioară 117
Mobil: +373 692 61837
E-mail: alexandru.coica@eef.md
Persoana de contact: Sandu Coica, Coordonator de programe