Vizualizări: 7128
Copiii din familiile afectate de tuberculoză au primit daruri de la Moş Crăciun
Rezina, 29 Decembrie 2011 — “Moş Crăciun e moşul bun, care a pornit la drum şi-a ajuns la noi în tindă, dar aşteaptă o colindă...”
Colinde şi pluguşoare, cântece şi poezii răsună în aceste zile peste tot unde copiii cei cuminţi îl aşteaptă pe moşul darnic şi bun.
În seara de Crăciun și de Anul Nou se împlinesc cele mai multe dorințe ale copiilor. Aceasta, bineînțeles, cu ajutorul lui Moș Crăciun și a mesagerilor săi, care, grijulii din fire, se grăbesc să-şi umple sacii cu jucării, dulciuri şi cadouri.
De o sărbătoare cu multe surprize plăcute, organizată la Centrul comunitar de suport pentru bolnavii de tuberculoză (CCSBT) din orăşelul Rezina, au avut parte zilele acestea şi 25 de copii care provin din familii, în care unul sau ambii părinţi sunt afectaţi de tuberculoză. Complicii Moşului Crăciun au fost Consiliul Raional Rezina, Centrul comunitar (prin intermediul firmei “Max Victor”), voluntarii de la Liceul “Alexandru cel Bun”, precum şi reprezentanţii bisericii din orăşelul Rezina.
Potrivit Ninei Postu, medic, coordonator al Programului teritorial de control al tuberculozei din Rezina, sărbătoarea “Dăruieşte un zâmbet copiilor” este prima activitate de acest fel, organizată la Centrul comunitar de suport al bolnavilor de tuberculoză. Acţiunea va continua cu o “Caravană de Crăciun”, care va aduce multe zâmbete, bucurii şi altor copii din localităţile rurale ale raionului Rezina, care, din anumite considerente, nu au putut ajunge la sărbătoarea organizată în incinta Centrului.
Centrul comunitar de la Rezina este unul din cele zece, deschise pe teritoriul Republicii Moldova pe parcursul anului curent în cadrul proiectului ”Sporirea rolului pacientului și a comunității în controlul tuberculozei în Moldova”, finanțat de Fondul Global pentru combaterea HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei (runda 9).
Scopul principal al acestor centre este de a spori accesibilitatea populaţiei la servicii specializate de asistenţă medicală, de a susţine şi mobiliza comunitatea în vederea prevenirii răspândirii epidemiei de tuberculoză, de a îmbunătăţi compleanţa la tratament prin oferirea suportului social şi efectuarea tratamentului strict supravegheat (DOT).
Conform datelor preliminare ale Centrului Național de Management în Sănătate, în anul 2011 în raionul Rezina se înregistrează 132,7 cazuri de tuberculoză la 100 mii populație.
Autor: Centrul PAS

Autor: Centrul pentru Politici si Analize in Sanatate
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33