Nume
Parola
Vizualizări: 3952
”O rază de soare pentru Japonia”, concert caritabil
Chisinau, 11 Aprilie 2011 — Fundația pentru relații moldo-japoneze în colaborare cu Organizația Concertistică și Impresariat artistic ”Moldova Concert” organizează un concert de binefacere pentru victimele cutremurului devastator din Japonia pe 15 aprilie.

”Am hotărât să organizăm un concert de binefacere întru susținerea victimelor dezastrului din Japonia, pentru că avem un respect deosebit pentru această țară, cât de departe este, dar noi suntem cu toată inima aproape de ei”, a menționat directorul Palatului Național, Valentin Goga, vineri, 8 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit președintelui Fundației, Valeriu Bânzaru, la concertul de binefacere va fi prezent Yuki Takahashi, secretar III al Ambasadei Japoniei în R. Moldova, cu sediul la Kiev ”care va citi mesajul ambasadorului din numele tuturor cetățenilor Japoniei”, a spus Bânzaru.

Regizorul spectacolului, Vasile Stratulat a spus ”această seară de 15 aprilie, unde toți artiștii vor evolua gratis, vor aduce prin evoluarea lor o rază de soare pentru Japonia, care sperăm că le încălzi sufletele celor mai triști ca noi”.

Acţiunea face parte din campania ”O rază de soare pentru Japonia” de colectare a fondurilor băneşti, lansată la 19 martie și care va dura până la 16 aprilie.

La concert vor evolua Olga Ciolacu, Gheorghe Țopa, Ana Barbu, Doina Sulac, Valentin Boghean, ansamblurile de dansuri "Codreanca" şi "Fluieraş", Orchestra de muzică populară "Mugurel", etc.

Concertul se va începe la ora 18:00 și va dura în jur de două ore.

Biletele se găsesc la casele Palatului Național și costă de la 50 la 200 lei.