Nume
Parola
Vizualizări: 3256
Proiectul Strategiei Naţionale de Descentralizare este dezbătut în cadrul consultărilor publice
Chisinau, 4 Aprilie 2011 — În perioada 4-15 aprilie 2011, Cancelaria de Stat organizează prima rundă de consultări publice pe marginea proiectului Strategiei Naţionale de Descentralizare în 10 localităţi din Republica Moldova. Procesul de consultări va demara luni, 4 aprilie, în Hânceşti şi va continua la Cahul, Edineţ, Ungheni, Chişinău, Orhei, Bălţi, Comrat, Soroca şi Căuşeni.

Scopul consultărilor publice este de a informa publicul larg despre reforma care are menirea să consolideze autonomia locală şi de a consulta opinia publică în vederea îmbunătăţirii documentului final al Strategiei, care va reprezenta o viziune consolidată, de consens a autorităţilor guvernamentale, neguvernamentale şi a tuturor membrilor societăţii.

În cadrul întâlnirilor consultative reprezentanţii administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cei ai societăţii civile din unităţile teritorial-administrative menţionate vor discuta viziunea privind procesul de descentralizare, esenţa Strategiei de Descentralizare şi aspectele privind abordarea descentralizării prin prisma drepturilor omului şi egalităţii de gen.

Menţionăm, că Strategia Naţională de Descentralizare urmează a fi principalul document de politici în domeniul administraţiei publice locale. Documentul a fost elaborat în cadrul Grupurilor de lucru ale Comisiei paritare pentru descentralizare, cu suportul partenerilor de dezvoltare, reprezentanţilor administraţiei publice centrale şi locale, societăţii civile, mediului academic şi ştiinţific.

Proiectul Strategiei stabileşte mecanismele naţionale a procesului de descentralizare şi asigurare a unei autonomii locale autentice, domeniile de intervenţie, obiectivele, etapele şi activităţile necesare pentru realizarea sarcinilor şi obiectivelor propuse. Astfel, Strategia stabileşte 7 domenii de intervenţii: descentralizarea serviciilor şi competenţelor, descentralizarea financiară, descentralizarea patrimonială, dezvoltarea locală, capacitatea administrativă, capacitatea instituţională, democraţie, etică, drepturile omului şi egalitate de gen. Strategia urmează a fi implementată în 2 etape: etapa I - perioadă în care se planifică elaborarea şi aprobarea acţiunilor concrete pentru derularea eficientă a procesului de descentralizare şi atingerea obiectivelor propuse în Strategie. Cea de-a doua etapă prevede implementarea acţiunilor sectoriale.

Scopul final al reformelor pe dimensiunea descentralizare este de a consolida capacitatea autorităţilor administraţiei publice locale şi de a îmbunătăţi managementul şi calitatea serviciilor publice prestate cetăţenilor, în mod deosebit păturilor vulnerabile.

În procesul de descentralizare şi consolidare a autonomiei locale, Guvernul Republicii Moldova este susţinut de Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată, implementat cu asistenţa PNUD, UN Women şi cu susţinerea financiară a Guvernului Suediei, precum şi de Consiliul Europei.

Pentru mai multe informaţii despre activităţile desfăşurate pe dimensiunea descentralizare, vizitaţi paginile oficiale www.gov.md, www.cancelaria.gov.md şi www.descentralizare.gov.md