Nume
Parola
Vizualizări: 2118
Aflaţi cum se face business, preluând experienţa germană
Chisinau, 10 Martie 2011 — Agenţi economici autohtoni pot prelua experienţa germană în dezvoltarea afacerilor, invitând la ei la companie experţi din această ţară. Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în colaborare cu organizaţia Senior Experten Service (SES) din Germania au lansat un program amplu de susţinere a business-ului din Republica Moldova.

Potrivit directorului Departamentului Economie al CCI a Moldovei, Sergiu Harea, suportul programului constă în delegarea experţilor germani de înaltă calificare, la companiile autohtone, pentru consultarea acestora. „Întreprinderi din diverse domenii de activitate se pot adresa la CCI, solicitând suportul experţilor germani, care este absolut gratuit. Pe parcursul unei perioade de 3 săptămâni până la 6 luni, experţii SES vor lucra nemijlocit la întreprindere, contribuind la dezvoltarea acesteia”.
Experţii SES vor consulta întreprinzătorii referitor la: îmbunătăţire calităţii produselor şi serviciilor, implementarea noilor tehnici şi tehnologii, controlul costurilor, gestiune şi administrare, legături de afaceri, identificarea surselor de finanţare, vânzări şi achiziţii, promovarea produselor, servicii şi întreţinere, relaţii publice, planificarea activităţii firmei, marketing şi management, pregătirea angajaţilor, managementul resurselor umane etc.

Programul îi oferă agentului economic posibilitatea să aleagă unul din cei 7800 de experţi SES, care au un înalt potenţial de calificare în domenii precum: construcţii, gospodării ţărăneşti, bănci şi companii de asigurare, industria de prelucrare, instruire, comerţ etc.
CCI colaborează cu SES din anul 1993. Până la momentul actual circa 500 de experţi germani şi-au împărtăşit experienţa cu întreprinzători din Moldova.

Informaţii suplimentare:
Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Departamentul Economie:
telefon (022)24-51-48
e-mail: sergiuh@chamber.md
www.chamber.md