Nume
Parola
Vizualizări: 1890
Filiala Bălţi a dat start manifestărilor expoziţionale pentru anul 2011
Balti, 21 Februarie 2011 — La târgurile expoziţionale specializate "Agroteh", "Alimentar Expo" şi salonul "Mărţişor", organizate de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie, Primăria municipiului Bălţi, în comun cu „Moldagrotehnica" SA şi BC „Moldova Agroindbank" SA, care s-au desfăşurat în perioada 18 - 20 februarie 2011, la Bălţi, au participat 40 de agenţi economici.

La inaugurarea târgurilor au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din municipiul Bălţi, raioanele Rîşcani şi Sîngerei, membrii Consiliului CCI şi ai Grupului Regional de Lucru Bălţi, agenţi economici şi vizitatori. În cuvintele lor de salut, oficialii au menţionat oportunitatea desfăşurării unor asemenea manifestări, urându-le succese participanţilor.

Potrivit directorului filialei Bălţi a CCI, Pavel Lupăcescu, pe o suprafaţă de peste 300 m2 au expus întreprinderi din municipiile Chişinău şi Bălţi, din oraşele Edineţ şi Rîbniţa, precum şi din raioanele Sîngerei, Ungheni, Ialoveni, Făleşti, Rîşcani, ce activează în diferite sectoare ale economiei.

La târgul „Agroteh", ediţia a XV-a, participanţii au prezentat tehnică agricolă, sisteme de irigare şi alimentare cu apă, seminţe, material săditor, îngrăşăminte şi mijloace de protecţie a plantelor, animalelor şi păsărilor; nutreţuri, adaosuri, produse agricole.

"Alimentar Expo", ediţia a XV-a, a reunit producători de mezeluri, sucuri şi conserve, alte alimente.

La salonul "Mărţişor", ediţia a VI-a, vizitatorilor le-au fost propuse: textile, cosmetică, parfumerie, bijuterii etc.

De la expoziţii nu au lipsit nici companii ce prestează servicii financiar-bancare, juridice, consulting.

„Toate mărfurile şi serviciile, fiind direct de la producător, au avut cele mai rezonabile preţuri, precum şi o calitate înaltă", a precizat Pavel Lupăcescu.

În cadrul programului de afaceri al târgurilor expoziţionale s-au desfăşurat: o masă rotundă, prezentări de companii, ateliere de lucru, negocieri de business, fiind stabilite mai multe contacte de afaceri şi semnate contracte de colaborare.
La masa rotundă, peste 60 de fermieri şi specialişti din domeniul agroalimentar au participat activ la discuţii referitor la surse regenerabile de energie în Republica Moldova şi perspective de utilizare a acestora, producerea combustibilului solid din biomasă, utilizarea resurselor regenerabile de energie în Republica Moldova, credite pentru finanţarea eficienţei energetice, precum şi noi oportunităţi de creditare a agenţilor economici.
www.chamber.md