Nume
Parola
Vizualizări: 1880
Suport pentru mediul de afaceri din Moldova prin intermediul Programului „East-Invest”
Chisinau, 18 Ianuarie 2011 — În perioada 17-18 ianuarie 2011, la Bruxelles, Belgia, Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei participă la prima şedinţă a comitetului de management al proiectului „East-Invest". Programul „East-Invest" se preconizează să fie lansat în I trimestru al anului curent, fiind o iniţiativă a Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie din Europa (Eurochambres), în contextul Politicii Europene de Vecinătate, pentru a susţine un parteneriat progresiv între UE şi vecinii din est, printre care se numără şi ţara noastră.

Potrivit directorului Departamentului Dezvoltarea Competenţelor al CCI a Moldovei, Mihai Bîlba, care ia parte la eveniment, în cadrul reuniunii s-a făcut o prezentare detaliată a proiectului respectiv şi a acţiunilor ce urmează a fi întreprinse în cadrul acestuia. Participanţii au discutat responsabilităţile fiecărui partener şi metodologia ce va fi utilizată pentru implementarea cu succes a proiectului în ţările vizate.

Pe parcursul a 3 ani, vor fi desfăşurate circa150 de activităţi, printre care: analiza specifică a potenţialului investiţional şi strategiilor sectoriale, seminare, training-uri, întâlniri bilaterale şi vizite de studiu, misiuni economice şi participări la diverse expoziţii, schimb de experienţă, forumuri, conferinţe anuale.

„În calitate de partener al Eurochambres, Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei va coordona şi implementa pentru ţara noastră toate activităţile prevăzute de proiect. Astfel, membrii CCI vor fi beneficiari direcţi ai acţiunilor de racordare la practicile de business ale Uniunii Europene. Programul va avea rezultate favorabile pentru economia Moldovei, asigurând o dezvoltare durabilă, chiar în contextul crizei economice impactului acesteia asupra întreprinderilor mici şi mijlocii din ţara noastră, prin sporirea adaptabilităţii lor", a spus Mihai Bîlba.
Programul „East-Invest" este prevăzut pentru o perioadă de 3 ani (2011 - 2013) şi va fi implementat în cele 6 state ale Alianţei de Est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina.
www.chamber.md