Nume
Parola
Vizualizări: 1771
Evenimente de amploare în cadrul misiunii economice în China
Chişinău, 14 Septembrie 2010 — La 14 septembrie curent, la Beijing, oameni de afaceri din Moldova participă la Forumul economic moldo-chinez. Evenimentul face parte din programul misiunii economice în China, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie, în colaborare cu Ministerul Economiei şi ambasada ţării noastre în China, în perioada 10-16 septembrie curent.

Misiunea economică în China are loc în contextul vizitei oficiale a prim-ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat, în Republica Populară Chineză. Din delegaţia moldovenească face parte şi vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Vladimir Didilica.

Referindu-se la oportunitatea participării la forumul de la Beijing, Vladimir Didilica a remarcat că principalele obiective ale întrunirii sunt consolidarea şi extinderea relaţiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Republica Populară Chineză, prin identificarea unor domenii atractive de cooperare, ce vor genera noi premise de dezvoltare continuă a relaţiilor moldo-chineze şi a unor parteneriate viabile între mediul de afaceri din ţările noastre.

Menţionăm, că la 12 septembrie, delegaţia moldovenească a participat la Forumul economic moldo-chinez de la Shanghai, unde au luat parte şi circa 40 de businessmeni din China. În cadrul forumului, întreprinzătorii au fost informaţi cu oportunităţile de afaceri şi sectoarele prioritare ale economiei chineze şi, respectiv, moldoveneşti.

Cen Furong, preşedintele Consiliul de promovare a comerţului din Shanghai s-a arătat convins de faptul că, participând la Expoziţia Mondială, Moldova şi China îşi vor intensifica cooperarea economică.

La rândul său, premierul Vlad Filat a spus că Moldova doreşte să lanseze cât mai multe proiecte cu participarea bussines-ului chinez, în special în ceea ce priveşte infrastructura drumurilor şi crearea parcurilor industriale.

În alocuţiunea sa, vicepreşedintele CCI, Vladimir Didilica, a accentuat că la forum iau parte reprezentanţii a 31 de companii din Moldova, care îşi desfăşoară activitatea în domeniile: agro-alimentar, farmaceutic, construcţii, telecomunicaţii, textile, poligrafie, transporturi, servicii financiare şi de afaceri etc. Întreprinderile autohtone sunt interesate în de găsirea noilor pieţe de desfacere şi a partenerilor dispuşi să investească în afaceri comune. În acest sens, Vladimir Didilica a afirmat că un comerţ dinamic şi consistent, ca indice al viabilităţii şi durabilităţii economiei naţionale, este de neconceput în afara unui climat investiţional favorabil. În Moldova a fost creat un cadru juridic modern şi stimulativ pentru investiţii, în special în sectoarele prioritare ale economiei, unde întreprinzătorii chinezi pot să-şi plaseze investiţiile.

În partea a doua a forumului au avut loc întrevederi bilaterale între oamenii de afaceri din ţara noastră şi cei chinezi, iar compania Cricova a organizat o degustare a vinurilor autohtone.

Tot la 12 septembrie, delegaţia moldovenească a participat la inaugurarea Zilei Naţionale a Moldovei în cadrul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai.

Vizita de afaceri în Republica Populară Chineză este organizată cu scopul de a intensifica relaţiile comercial-economice moldo-chineze, de a identifica noi posibilităţi de afaceri, de a promova produsele şi serviciile moldoveneşti pe piaţa Chinei şi de a atrage investiţii în economia naţională.
www.chamber.md