Vizualizări: 3013
Conceptul comun de monitorizare şi raportare asupra drepturilor copilului, discutat la iniţiativa Preşedintei Comisiei Parlamentare Protecţie Socială, Sănătate şi Familie
Chişinău, 5 Mai 2010 — „Pentru o mai bună respectare a drepturilor copilului avem nevoie de indicatori comuni şi inteligibili, care să ne ajute să dezvoltăm politici potrivite şi să acţionăm împreună în favoarea copiilor”, a afirmat Preşedinta Comisiei Parlamentare Protecţie Socială, Sănătate şi Familie, Liliana Palihovici, în cadrul unei şedinţe, organizată la 4 mai, la sediul Parlamentului Republicii Moldova.
Întrunirea la care a fost discutat conceptul comun de monitorizare şi raportare a respectării drepturilor copilului a reunit reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi UNICEF. Şedinţa a fost organizată la iniţiativa Preşedintei Comisiei Parlamentare Protecţie Socială, Sănătate şi Familie, în parteneriat cu Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC).
Expertul internaţional în drepturile copilului, Peter Dixon, a prezentat în cadrul şedinţei exemple de iniţiere în diverse ţări a unui cadru de monitorizare a respectării Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului. „Şi experienţa altor ţări – nu doar a Moldovei – demonstrează că există o explozie de activităţi o dată la cinci ani, în ajunul pregătirii Raportului despre respectarea Convenţiei privind Drepturile Copilului. Şi după aceasta nu se întâmplă mai nimic”.
Preşedinta Comisiei Parlamentare Protecţie Socială, Sănătate şi Familie, Liliana Palihovici, a menţionat că este nevoie „să asigurăm ca şi copiii să facă parte din procesul de monitorizare şi raportare asupra drepturilor copilului”. „Atunci când copiii au prezentat, în faţa Comitetului ONU de la Geneva pentru Drepturile Copilului, propriul lor Raport, ei au spus că vor să fie ascultaţi nu doar o dată la cinci ani, ci permanent”, a amintit Preşedinta Comisiei.
„Până în prezent, copiii nu au fost consultaţi nici de Guvern şi nici de ONG-uri în ceea ce priveşte drepturile lor – iată de ce copiii au ales să elaboreze şi să prezinte propriul Raport în faţa Comitetului de la Geneva”, a remarcat Cezar Gavriliuc, Preşedintele CIDDC, o organizaţie care susţine o iniţiativă inovativă de monitorizare a drepturilor copilului de către copii.
Comitetul de la Geneva a recomandat Guvernului Republicii Moldova, după examinarea Raportului despre respectarea Convenţiei privind Drepturile Copilului în Moldova, „colectarea unor date suficiente, de încredere şi dezagregate cu privire la copii, care să permită identificarea discriminării” şi să folosească aceste date pentru elaborarea şi evaluarea politicilor şi programelor de realizare şi monitorizare a Convenţiei.
La sfârşitul acestei şedinţe – care a concluzionat că „scopul procesului lansat astăzi este nu atât scrierea următorului Raport, ci direcţionarea politicilor şi acţiunilor în favoarea copiilor” – au fost stabilite sarcinile fiecărui Minister pentru dezvoltarea unui cadru comun de monitorizare a drepturilor copilului şi a fost anunţată convocarea următoarei întruniri pentru începutul lunii iunie. La viitoare şedinţă vor fi invitaţi, de asemenea, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Biroului Naţional de Statistică şi altor instituţii publice cu responsabilităţi în domeniul drepturilor copilului.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33