Vizualizări: 5688
La Chişinău a avut loc conferinţa naţională „Îngrijiri paliative în pediatrie”
10 Noiembrie 2009 — „Nimic nu poate avea un impact mai mare asupra calităţii vieţii copiilor cu cancer decât răspândirea şi implementarea principiilor îngrijirii paliative incluzând controlul durerii şi al simptomelor”
OMS, 1998
La 6 noiembrie 2009 în incinta Asociaţiei Medical Teritoriale Centru din capitală a avut loc conferinţa naţională “Îngrijiri paliative în pediatrie”. Evenimentul a fost organizat de către Fundaţia Filantropică Medico-Socială “Angelus Moldova” în parteneriat cu Societatea Hospice Îngrijiri Paliative şi cu suportul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova.
La conferinţă au participat medici pediatri, oncologi, hematologi şi medici de familie din întreaga republică. În calitate de invitaţi speciali au fost doamna Rodica Palaria, consultant în Direcţia Sănătatea Mamei şi Copilului de la Ministerul Sănătăţii şi dna Adela Glavan, director AMT Centru. În discursul de deschidere, reprezentantul Ministerului Sănătăţii a reconfirmat importanţa dezvoltării îngrijirilor paliative în Republica Moldova, şi în deosebi în domeniul pediatriei, care reprezintă un domeniu sensibil din acest punct de vedere.
Tematica conferinţei a fost abordată pentru prima oară în ţara noastră, problemele copiilor cu maladii progresive în stadiu terminal fiind lipsite de o atenţie specială. În general îngrijirea paliativă a copilului este un domeniu nerecunoscut şi nedezvoltat şi de aceea este nevoie de o concentrare atît managerială cît şi clinică, de cercetare în scopul obţinerii unor date de bază pentru practică. Pentru personalul care oferă îngrijire paliativă este esenţială educaţia şi experienţa în îngrijirea copiilor cît şi stabilirea instruirii şi a cursurilor.
În cadrul conferinţei au fost prezentate diverse abordări ale problemelor copiilor cu maladii în stadii terminale avansate şi progresive. Experienţa României în acest domeniu a fost prezentată de către dna Delia Birtar, medic pediatru la Hospice Casa Speranţei şi dna Cristina Golea, asistentă medicală la acelaşi centru de excelenţă în îngrijiri paliative. Medicii de la Hospice „Angelus” Natalia Lisiţa şi Andrei Bradu au prezentat evaluarea necesităţilor de îngrijire paliativă în oncopediatrie, iar Natalia Carafizi a prezentat una din metodele neinvazive în controlul durerii cronice. Doamna Elena Triboi, profesoară la Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie a prezentat specificul de îngrijiri paliative la copii, iar doamna Ludmila Postica, profesoară la aceeaşi instituţie a abordat tema îngrijirii paliative adresată copiilor şi adulţilor tineri. Conferinţa a fost moderată de către directorul FFMS „Angelus Moldova”, dr. Valerian Isac
Pe viitor se planifică şi alte evenimente de acest gen, care au drept scop promovarea îngrijirilor paliative în Republica Moldova, alinarea durerii şi controlul simptomelor persoanelor ce suferă de boli incurabile în stadii avansate şi terminale. Se vor organiza conferinţe ştiinţifice şi cursuri de instruire, pentru ca mai multe persoane să poată beneficia de îngrijiri paliative calitative.
Menţionăm, că Hospice „Angelus” oferă îngrijiri paliative gratuite populaţiei municipiului Chişinău, în ultimul an extinzîndu-şi activitatea şi în alte regiuni ale ţării. Serviciul pediatric de îngrijiri paliative a fost iniţiat de către Hospice „Angelus” în noiembrie 2008.
Pentru mai multă informaţie cu privire la îngrijirile paliative adresate copiilor şi adulţilor tineri, vă rugăm să contactaţi medicii şi asistentele Hospice-ului „Angelus” la (022) 925315 sau (022) 235628.

Autor: Hospice \"Angelus\"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33