Nume
Parola
Vizualizări: 1977
Prim-ministrul Vladimir FILAT a avut o întrevedere cu ambasadorii Republicii Federale Germania
Chisinau, 20 Octombrie 2009 — Nikolaus GRAF LAMBSDORFF, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania la Chişinău, şi Dr.Hans-Dieter LUCAS, Ambasador, reprezentant special pentru Europa de Est si Asia Centrala în Ministerul Afacerilor Externe german s-au întîlnit, astăzi, cu Prim-ministrul Republicii Moldova Vladimir FILAT pentru a discuta despre perspectivele cooperării moldo-germane şi eventualitatea acordării asistenţei Republicii Moldova din partea Germaniei.

Dr.Hans-Dieter LUCAS a confirmat că atitudinea autorităţilor germane faţă de noua guvernare a Republicii Moldova este una specială, fără precedent, exprimată şi prin mesajul respectiv al Cancelarului Federal, Angela MERKEL,  către Prim-ministrul Vladimir FILAT.

„Bundestag-ul apreciază pozitiv schimbările care au loc în Republica Moldova. La Berlin predomină convingerea că reformele democratice iniţiate de noua guvernare din Republica Moldova merită a fi susţinute. Suntem dispuşi să acordăm tot suportul necesar pe această cale”, a spus reprezentantul special al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania.

Prim-ministrul a exprimat oficialilor germani gratitudinea pentru susţinerea din partea Germaniei şi încurajarea consecventă a opţiunii Republicii Moldova în favoarea valorilor europene. Premierul a subliniat, în mod special, că Guvernul Republicii Moldova este recunoscător Cancelarului pentru mesajul său, care ne face să fim mai incisivi în realizarea obiectivelor.

Diplomaţii au apreciat eforturile noului Guvern moldovean, remarcînd realizările înregistrate într-o perioadă destul de scurtă, cu referire la iniţierea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, demararea lucrărilor asupra proiectului Acordului de asociere, avansarea pe calea realizării obiectivului în vederea semnării acordului privind micul trafic la frontieră.

În context, Premierul a reiterat că Guvernul va promova cu fermitate reformele iniţiate, în pofida tuturor circumstanţelor şi greutăţilor cu care se confruntă guvernarea, inclusiv de ordin politic. 

„Ne-am asumat obiective ambiţioase, dar realizabile. Cetăţenii Republicii Moldova au fost şi sunt în Europa. Urmează să instituţionalizăm această situaţie”, a specificat Prim-ministrul.

Referindu-se la relaţiile bilaterale moldo-germane, Prim-ministrul a menţionat importanţa investiţiilor în economia Republicii Moldova şi a dat asigurări că Guvernul va întreprinde toate măsurile necesare pentru securizarea acestora.

Părţile au convenit asupra menţinerii unui dialog continuu, orientat spre o cooperare eficientă pe multiple planuri.

Serviciul de presă al Guvernului