Nume
Parola
Vizualizări: 3603
Surprize de … 1 aprilie
Chisinau, 3 August 2009 — Procuratura raionului Dubăsari a expediat în instanţa de judecată cauza penală privind învinuirea a 2 tineri (25 şi 23 ani) de fabricarea şi punerea în circulaţie a banilor falşi; confecţionarea, deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false.

Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie – martie 2009, 2 tineri, aflându-se în mun.Chişinău, au confecţionat cu ajutorul tehnicii computerizate bancnote false cu nominalul de 50 lei, pe care le-au pus în circulaţie.

La 26.03.2009, tinerii au vândut bani falşi contra sumei de 50 mii lei unui poliţist sub acoperire, fiind reţinuţi.

Procurorii au stabilit că tinerii au fabricat 103 mii lei care au fost ridicaţi în cadrul acţiunilor de urmărire penală.

Persoanele mai sunt învinuite şi de faptul că în ianuarie 2009, în mun.Chişinău, isă nu a fost posibil de stabilit setivitatea criminală
cu scopul de a primi un credit de consum de la o bancă comercială, au confecţionat o adeverinţă a persoanei fizice pentru primirea creditului pe numele unuia dintre învinuiţi, care confirma că este angajat permanent la o firmă şi are un venit anual în sumă de peste 46 mii lei.

Adeverinţa falsă a fost prezentată la filiala băncii, unde i-a fost eliberat creditul de consum în sumă 20 mii lei.

Unul dintre tineri la sfîrşitul lunii februarie 2009, cu scopul de a primi ordin de repartiţie pentru a locui împreună cu prietena sa în căminul Universităţii Agrare de Stat din RM, a confecţionat un certificat de căsătorie fals în care era indicat că ei au înregistrat căsătoria la primăria unui sat din r-nul Rîşcani.

Tînărul a prezentat certificatul fals decanului Facultăţii Contabilitate a UAM, fiindu-i eliberat ordinul de repartiţie a unei odăi în căminul studenţesc.

În cadrul audierii învinuitul a declarat că a falsificat cetificatul de căsătorie pentru a-i face o surpriză de 1 aprilie prietenei sale.

Pentru comiterea infracţiunilor menţionate “ingenioşii” riscă pedeapsa cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale