Vizualizări: 1837
Preşedintele Vladimir Voronin a vizitat Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească” din raionul Glodeni, unde recent a apărut pe lume un pui al zimbrilor aduşi în Moldova acum 4 ani
Chisinau, 25 Iulie 2009 — Şeful statului a fost informat că puiul de zimbru are deja 45 de zile şi se simte foarte bine. Acesta a fost numit Dragoş, în cinstea marelui voievod, întemeietorul legendar al statului moldovenesc. De asemenea, în timpul apropiat se aşteaptă ca cea de-a doua femelă să aducă pe lume încă un pui.
Şeful statului s-a bucurat de faptul că un nou zimbru a apărut în pădurile Moldovei, ceea ce denotă că aceştia s-au acomodat perfect în lunca Prutului. Preşedintele a mai notat că zimbrii din cadrul rezervaţiei „Pădurea Domnească” au fost apreciaţi de către specialiştii în domeniu din România şi Polonia drept cei mai frumoşi zimbri deţinuţi în condiţii de semicaptivitate din Europa. În acest sens, Preşedintele a menţionat munca asiduă şi grija pe care o poartă familiei de zimbri cei 4 angajaţi ai rezervaţiei.
Vladimir Voronin a mai ţinut să evidenţieze semnificaţia înmulţirii populaţiei de zimbri în ţara noastră în anul în care sărbătorim 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc, ceea ce constituie un semn bun al revenirii acestor animale pe ţinuturile noastre. Preşedintele a amintit în context că, potrivit unor multiple documente istorice, simbolul capului de zimbru a reprezentat timp de secole Moldova.
Şeful statului s-a arătat încrezător de faptul că zimbrii se vor răspîndi în curînd în pădurile Moldovei, precizînd, totodată, că acest lucru va depinde de atitudinea foarte grijulie a oamenilor care trăiesc pe aceste meleaguri. Vladimir Voronin a relevat că a discutat cu administraţia Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva” despre posibilitatea instituirii a încă două zimbrării în rezervaţia Codrilor şi Rezervaţia Naturală de Stat „Plaiul Fagului”, avînd în vedere faptul că în Moldova există condiţiile necesare pentru deţinerea a circa 50 de zimbri în locaţii diferite ale ţării.
„Zimbrăria Domnească” a fost înfiinţată în august 2005, cînd, urmare a înţelegerii dintre Vladimir Voronin şi ex-preşedintele Poloniei, Alexander Kwasnievski, în rezervaţie au fost aduşi trei zimbri: două femele, Kagura şi Pogwarka, şi un mascul, Rodeauvaci.
Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33