Nume
Parola
Vizualizări: 3844
Fruntaşii PL sunt întâmpinaţi cu multă speranţă de către toţi alegătorii
30 Martie 2009 — La 27, 28 şi 29 martie, candidaţii PL la funcţia de deputat în Parlament Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Anatol Şalaru, Corina Fusu, Ion Hadârcă, Nistor Grozavu, Ion Ciobanu, Vadim Cojocaru, Valeriu Munteanu, Ion Lupu s-au întâlnit cu alegătorii din raioanele Străşeni, Căuşeni, Ştefan Vodă, Orhei, Anenii Noi, Cantemir, Leova, Nisporeni, Teleneşti şi din municipiul Chişinău. Vineri, 27 martie, vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă a avut o serie de întâlniri cu alegătorii din raioanele Ştefan Vodă şi Căuşeni. La întâlnirea cu alegătorii din Căuşeni, întrebat care ar fi diferenţa dintre PL şi celelalte partide, Dorin Chirtoacă a răspuns: „Echipa PL este una care a demonstrat, încă din anii 70 şi până în prezent consecvenţă şi loialitate faţă de cetăţeni, spre deosebire de reprezentanţii altor partide care fie îşi au rădăcinile în fostul sistem totalitar comunist, fie s-au lipit de nomenclatura comunistă şi împreună au guvernat din 1990 încoace. Avem o echipă de oameni oneşti, corecţi, care nu au fost implicaţi în lucruri murdare, care au apărat şi au promovat interesele omului de rând şi au avut întotdeauna o poziţie pro-europeană, pro-democratică şi anticomunistă. În ceea ce priveşte Programul PL, este unul realist, echilibrat, gândit strict prin prisma capacităţii reale a statului şi a guvernării de a realiza obiectivele pe care ni le-am propus: lichidarea sărăciei şi integrarea în Uniunea Europeană”. În aceeaşi zi, vicepreşedinta PL Corina Fusu a prezentat Programul electoral şi a răspuns la întrebările alegătorilor din raionul Străşeni. Unul dintre subiectele de discuţie a fost sărăcia din republică. „Am devenit cel mai sărac stat din Europa, pentru că în ultimii opt ani am avut cea mai coruptă guvernare. Putem spune cu toată certitudinea că astăzi Republica Moldova supravieţuieşte datorită banilor pe care conaţionalii noştri îi trimit de peste hotare. Trebuie să creăm condiţii la noi acasă astfel încât, cei care au fost nevoiţi să plece în căutarea unei surse de existenţă să poată să-şi găsească un rost aici”, a declarat Corina Fusu la întâlnirea cu alegătorii din satul Chirianca, raionul Străşeni.. Sâmbătă, 28 martie, preşedintele PL Mihai Ghimpu, vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă şi candidatul PL Ion Hadârcă au avut o întâlnire deosebit de frumoasă cu alegătorii din satul Coloniţa, municipiul Chişinău. S-a discutat despre importanţa alegerilor din 5 aprilie şi despre viitorul nostru european. „Cetăţenii acestei republici au merită să trăiască bine, să le fie respectate drepturile şi libertatea, să aibă un destin european. Votând la alegerile din 5 aprilie, trebuie să ne gândim la viitorul copiilor noştri, dar şi la trecutul strămoşilor noştri, care au apărat, de multe ori cu preţul vieţii, pământul şi valorile noastre. La 5 aprilie avem ocazia să optăm cu toţii pentru Schimbare”, a spus Mihai Ghimpu la întâlnirea cu consătenii dumnealui. După această întâlnire, la Casa de Cultură din Coloniţa a avut loc un concert susţinut de Ioana Căpraru, Victoria Lungu, Cristina Pintilie, Dina Druţă şi Ricky Ardezianu. Duminică, 29 martie, preşedintele PL Mihai Ghimpu şi candidatul PL Ion Cebanu au stat de vorbă cu locuitorii satelor Jora de Mijloc, Susleni şi Furceni din raionul Orhei. „Consolidarea statului de drept este un obiectiv important al PL. Vom crea un cadru juridic adecvat statului de drept, vom asigura funcţionarea separaţiei puterilor în stat, independenţa justiţiei, libertatea mass-media, pluralismul politic, protejarea intereselor cetăţenilor de către organele de drept. Respectând toate aceste valori ale democraţiei, vom reuşi să semnăm până la sfârşitul anului 2010 un Acord de Asociere cu UE”, a declarat Ion Cebanu la întâlnirea cu alegătorii din satul Furceni. Vicepreşedintele PL Anatol Şalaru şi candidatul PL Ion Lupu au prezentat locuitorilor din satele Bursuc, Cristeşti, Bolţun şi Iurceni din raionul Nisporeni soluţiile Partidului Liberal pentru depăşirea crizei economice, crearea locurilor de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai. În aceeaşi zi, vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă a avut mai multe întâlniri cu alegătorii din raioanele Cantemir şi Leova, iar vicepreşedinta PL Corina Fusu a prezentat Programul electoral al formaţiunii locuitorilor raionului Teleneşti. 29 martie Departamentul de Comunicare al PL