Vizualizări: 3606
Primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă se întâlneşte cu studenţii din Galaţi, Iaşi, Suceava şi Bucureşti
18 Martie 2009 — Primarul General al Municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă se va întâlni cu studenţii şi liceenii moldoveni din Galaţi, Iaşi, Suceava şi Bucureşti. Întâlnirile vor avea loc în perioada 18-20 martie 2009:
miercuri, 18 martie, la Galaţi, începând cu ora 19.00 la Casa de Cultură a Studenţilor (str. Ştiinţei nr. 115)
joi, 19 martie, la Iaşi, începând cu ora 19.00 în Sala Gaudeamus, la Casa de Cultură a Studenţilor (str. Vasile Conta nr. 30)
vineri, 20 martie, la Suceava, începând cu ora 10.00 în Sala de Conferinţe din Palatul Administrativ (Consiliul Judeţean Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 36)
vineri, 20 martie, la Bucureşti, începând cu ora 18.00 la Facultatea de Drept, în sala Aula Magna a Universităţii din Bucureşti (bd. M. Kogâlniceanu nr. 36-46).
Discuţiile la subiectul ”Un tânăr pentru un viitor european” se vor axa asupra situaţiei tinerilor basarabeni din România şi Republica Moldova, dar şi asupra modului în care autorităţile locale şi naţionale din cele două state înţeleg să soluţioneze problemele studenţilor: simplificarea procedurii de admitere la studii în România, creşterea burselor, acordarea de facilităţi cetăţenilor din Republica Moldova la angajare şi la acordarea permiselor de muncă, obţinerea cetăţeniei române, problema vizelor etc. Acestea sunt doar câteva subiecte pe care vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă împreună cu cei prezenţi în sală urmează să le abordeze.
De asemenea, în calitate de exponent al tinerei generaţii în administraţia publică dar şi în politică, Dorin Chirtoacă va aborda şi problema alegerilor parlamentare în Republica Moldova care se vor desfăşura pe 5 aprilie 2009 şi modalitatea de a vota a cetăţenilor aflaţi în străinătate la studii sau la muncă. Dorin Chirtoacă, devenit primar al municipiului Chişinău la 29 ani, va împărtăşi tinerilor basarabeni aflaţi la studii în România din experienţa acumulată în administraţia publică şi în politică, dându-le speranţa şi încrederea că viitorul îl decid tinerii, iar schimbarea în bine se va produce şi în Republica Moldova.
Departamentul de Comunicare al PL
18 martie 2009
Autor: Partidul Liberal
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33