Nume
Parola
Vizualizări: 3781
Cu sprijinul Uniunii Europene, la Fălești a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de construcție-montaj a sistemului de alimentare cu apă potabilă
Fălești, 31 Mai 2022 — Circa 16.500 de locuitori ai orașului Fălești beneficiază de servicii modernizate de alimentare cu apă potabilă, grație unui proiect finanțat de Uniunea Europeană.

Marți, 31 mai 2022, la Fălești a avut loc recepția la terminarea lucrărilor executate în perioada martie 2021 – mai 2022 în cadrul proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în orașul Fălești”. Conducerea ADR Nord, reprezentanți GIZ Moldova, autorități locale, reprezentanții mai multor instituții abilitate și antreprenorul responsabil de construcția și montarea noului sistem de alimentare cu apă s-au deplasat în teren pentru a se documenta în privința lucrărilor de construcție-montaj executate în cadrul proiectului. Ulterior, în incinta Primăriei orașului Fălești, membrii comisiei de recepție au semnat actele ce atestă finalizarea lucrărilor de construcție-montaj a noului sistem de alimentare cu apă.

În urma implementării proiectului sprijinit de Uniunea Europeană, la Fălești au fost reabilitate și extinse 31,4 km de rețele de alimentare cu apă, dintre care 18,4 km – aducție magistrală și 13 km – conectări individuale. De asemenea, au fost construite / montate 113 cămine de vizitare, 62 de hidranți și au fost realizate 1625 de branșamente (conectări individuale).

Valoarea totală a proiectului constituie 35,88 milioane lei, dintre care 32,57 milioane lei – acordați de Uniunea Europeană, și 3,31 milioane lei – contribuție locală.

Măsura investițională „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești” este finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

www.adrnord.md