Vizualizări: 4783
MADRM a organizat un atelier de lucru la nivel național pe marginea Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în RM pentru anii 2021-2027
Online, 15 Aprilie 2021 — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a organizat joi, 15 aprilie 2021, un atelier de lucru la nivel național în vederea bunei implementări a Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova pentru ani 2021-2027. Evenimentul a avut loc în mediul online și a întrunit autorități publice centrale și locale, reprezentanți ai instituțiilor de dezvoltare regionale din țară și parteneri de dezvoltare.
Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a menționat, în cuvântul său de salut, că implementarea Programului urmărește soluționarea problemelor fundamentale de dezvoltare socio-economică în municipiile Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca și Edineț și valorificarea potențialului acestora. „Programul prevede implementarea unui portofoliu de proiecte ce reflectă prioritățile individuale specifice fiecărui municipiu, determinate în baza evaluării necesităților minime pentru consolidarea potențialului de orașe-poli de creștere regională. Proiectele vor fi orientate spre reabilitarea infrastructurii drumurilor, dezvoltarea sistemului de transport urban, construcția piețelor agro-alimentare, amenajarea zonelor de odihnă și agrement, dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice, extinderea rețelelor de canalizare”, a precizat ministrul.
La rândul său, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a felicitat MADRM și partenerii de dezvoltare pentru buna organizare a evenimentului online și a dat asigurări că ARD Nord va oferi suportul necesar pentru susținerea implementării Programului în municipiile selectate din nordul republicii.
În prezentarea pe care a făcut-o Programului, șeful Direcției politici de dezvoltare regională (DPDR), Igor Malai, a oferit detalii privind modalitatea de implementare și specificul acestuia. Între altele, funcționarul MADRM a specificat că Programul conține patru componente: (1) conectivitate și mobilitate urbană; (2) competitivitate și susținerea activităților economice; (3) revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice; (4) modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare și rețelelor de unități publice. În același context, șeful DPDR s-a referit la potențialele linii de finanțare, surselele preliminare de acoperire financiară și rezultatele scontate.
În cadrul atelierului, experți GIZ Moldova au oferit consultanță și recomandări pe marginea creării și operaționalizării, la nivel municipal, a Unității de Implementare a Programului. De asemenea, experții au oferit îndrumări utile referitoare la elaborarea și aprobarea Planurilor operaționale locale de implementare a Programului, precum și la armonizarea documentației de urbanism și planificare strategică în conformitate cu prevederile Programului.
ADR Nord urmează să acorde administrațiilor publice locale din municipiile Edineț și Soroca suport în procesul de elaborare a Planurilor operaționale de implementare a Programului la nivel local și să ofere asistență informațională și suport în elaborarea / actualizarea documentației strategice și urbanistice a municipiilor beneficiare ale Programului. În acest sens, primele ședințe cu participarea administrațiilor municipiilor Soroca și Edineț au avut loc în luna martie a.c. Totodată, în perioada august-septembrie 2021 este planificată o vizită de studiu privind orașele-poli de creștere regională.
La rândul lor, autoritățile locale din municipiile beneficiare urmează să înainteze, în perioada septembrie-octombrie 2021, propuneri de proiecte către ADR Nord, care le va aviza și le va include în Planul anual de finanțare.
Programul național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova pentru ani 2021-2027 are drept scop dezvoltarea socio-economică a șase municipii – centre regionale din Republica Moldova, printre care și municipiile Soroca și Edineț, în vederea transformării acestora în poli de creștere, capabili să susțină extinderea dezvoltării în zonele rurale proxime și să asigure ocuparea forței de muncă, astfel încât rețeaua de orașe-poli de creștere regională să devină atractivă pentru locuitori, antreprenori și vizitatori. Obiectivele specifice al Programului urmăresc îmbunătățirea mobilității și a calității infrastructurii de acces cu zonele adiacente; dezvoltarea și echiparea infrastructurilor și serviciilor de suport economic pentru a stimula competitivitatea; revitalizarea urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice; modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare și a rețelelor de utilități publice.
Programul național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova, aprobat de Guvernul RM în decembrie 2020, a fost elaborat pentru asigurarea implementării Legii nr. 239/2016 cu privire la aprobarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020. Implementarea Programului urmează să sprijine realizarea Agendei 2030 de dezvoltare durabilă în Republica Moldova.
Atelierul de lucru din 15 aprilie 2021 a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului cu suportul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova, și finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33