Nume
Parola
Vizualizări: 3764
La Edineț și Bălți va avea loc Forumul de afaceri „Oportunități investiționale în Regiunea de Dezvoltare Nord”
Bălți, 17 Septembrie 2019 — Forumul de afaceri „Oportunități investiționale în Regiunea de Dezvoltare Nord” va avea loc joi, 19 septembrie, la Edineț, și vineri, 20 septembrie, la Bălți.

Destinat potențialilor investitori, antreprenorilor de succes și start-up-urilor, Forumul de afaceri va reprezenta o platformă de reuniune a noilor tendințe ale pieții și strategiilor eficiente de business, pentru atragerea investițiilor și crearea parteneriatelor de afaceri. Totodată, evenimentul economic de la Edineț și Bălți va oferi oportunități de colaborare și parteneriat companiilor naționale sau internaționale, întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) din Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) a Republicii Moldova, programelor, instituţiilor şi organizațiilor ce sprijină activitatea ÎMM.

La eveniment au fost invitați reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ai instituțiilor și organizațiilor naționale și internaționale, exponenți ai întreprinderilor autohtone și de peste hotare, ai asociațiilor de business și infrastructurilor de afaceri, ai sectorului asociativ și jurnaliști.

Programul Forumului include subiecte privind climatul antreprenorial și perspective de dezvoltare a businessului în RDN, oportunitățile de investiții și beneficii în RDN, IT și tehnologiile SMART pentru o dezvoltare locală sustenabilă, integrarea ÎMM locale în lanțurile valorice internaționale, dezvoltarea sectorului BPO (business process outsourcing) în RDN și oportunitățile pentru investitori și comunitatea locală. De asemenea, vor fi organizate sesiuni bilaterale și o vizite de studiu în cadrul companiilor din Edineț și Bălți.
Forumul este organizat, în contextul celei de-a V-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, sub egida Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Primăria municipiului Edineț și organizația neguvernamentală People in Need Moldova, în parteneriat cu Inițiativa „Primarii pentru creștere economică” / Mayors for Economic Growth (M4EG), AO „Pro Cooperare Regională”, organizația neguvernamentală „Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrată”, Programul Naţiunilor Unite Pentru Dezvoltare (PNUD). Evenimentul economic este sprijinit financiar de Uniunea Europeană, Guvernul Republicii Cehe, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Proiectul „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Forumul de afaceri de două zile de la Edineț și Bălți a fost organizat de ADR Nord și Primăria municipiului Edineț, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Organizația neguvernamentală People in Need Moldova, Asociația Obștească „Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrată" și Asociația Obștească „Pro Cooperare Regională", Proiectul „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice", implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), și PINmagazine.ro. Forumul a fost sprijinit financiar de Proiectul „Edineț – Pol de creștere economică în Regiunea de Nord a Republicii Moldova, cod: 2017/393-418”, finanțat de Uniunea Europeană prin Inițiativa Primarii pentru Creștere Economică (M4EG), Proiectul „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei”, finanțat de Guvernul Republicii Cehe, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Proiectul „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de GIZ. Forumul de afaceri încheie agenda celei de-a V-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, care se desfășoară în perioada 12-20 septembrie 2019 în mai multe localități din nordul republicii. Detalii se găsesc AICI.

www.adrnord.md