Vizualizări: 3100
Utilizarea TIC în Educaţie
Chişinău, 15 Octombrie 2013 — Ministerul Educaţiei în comun cu Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor au organizat în perioada, 7-11 octombrie, un seminar internaţional cu genericul ”Utilizarea TIC în educaţie: Dezvoltare şi Cooperare”. La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului TIC şi ai Ministerului Educaţiei, ai programului E-transformare, ai mediului academic, experţi în domeniul TIC din Republica Coreea şi Republica Moldova, profesori de informatică.
Seminarul a fost organizat în scopul efectuării unui schimb de experienţă şi iniţierii unei cooperări bilaterale cu Republica Coreea în domeniul implementării TIC în Educaţie. Viceministrul TIC, Vitalie Tarlev, a menţionat importanţă dezvoltării E-educaţiei, precizând că recent Guvernul a aprobat Strategia Moldova Digitală 2020, unul dintre compartimentle de bază ale căreia se referă la ultilzarea TIC în educaţie.
„În următoarele luni Ministerul TIC în comun cu Ministerul Educaţiei va elabora un plan comun de dezvoltare a e-Educaţiei. Dorim să fim parteneri în promovarea tehnologiilor moderne în societate”, a accentuat Vitalie Tarlev.
În cadrul seminarului exeprţii coreeni au împărtăşit din experienţa acumulată în dezvoltarea sistemului e-Educaţie: infrastructura TIC în educaţie , lecţiile on-line, laboratoarele digitale, conceptul Smart School. În prezent, 70 la sută din curricula şcolară din Republica Coreea o constituie învăţământul electronic, iar ponderea TIC în educaţie înregistrează o creştere anuală de peste 9%.
Urmare a training-lui, organizatorii îşi propun să consolidesze capacităţile instituţionale în vederea aplicării conceptului „Smart Education” şi proiectului „Smart Classes” în instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova. Seminarul a avut loc la Centrul moldo-coreean de Informare şi Acces.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33