Vizualizări: 4943
Declarație de presă a avocatului Ion Păduraru în legătură cu un comunicat al Curții Supreme de Justiție
Chisinau, 6 Decembrie 2011 — După declarațiile mele din cadrul conferinței de presă din 28 noiembrie curent, Curtea Supremă de Justiție s-a grăbit să intervină cu un comunicat malițios la adresa mea, care de fapt nu e nimic altceva decât o încercare deloc inspirată de a susține imaginea șifonată, dar mai exact compromisă a acestei instituții.
Fără a mă referi prea mult la starea în care se află justiția națională, or la acest capitol s-au expus, alarmați, și reprezentanții clasei politice, și reprezentanții societății civile, vreau doar să le amintesc colegilor mei din Curtea Supremă de Justiție despre anti-recordul stabilit de Republica Moldova, care se exprimă în suma de 14 mln Euro pe care le-a plătit bugetul țării în perioada 2001-2011 în rezultatul erorilor sau a greșelilor comise cu bună știință de către actorii instanțelor judiciare din țară. Și această sumă nu înglobează dosarele aflate actualmente pe rol la CEDO sau cele pierdute in arbitraj, nici pe cei care, obosiți de justiția națională, au decis să nu mai caute dreptatea în instanțele internaționale din alte considerente.
Personal, am luptat constant pentru independența justiției, iar criticile aduse urmăresc scopul sensibilizării societății și al corpului magistraților asupra stării alarmante a acesteia. Halul în care a ajuns justiția moldovenească, nu-i mai permite să-și îndeplineacă rolul de mecanism de garantare a ireversibilității proceselor de democratizare din societate și de protejare a drepturilor omului. Justiția nu poate fi, în același timp, și independentă, și controlată, și coruptă.
Comunicatul de presă al Curții Supreme de Justiție nu este decât o tentativă de a masca în spatele declarațiilor un proces inechitabil de care a avut parte clientul meu, dar o astfel de reacție nici măcar nu mă mai miră.
Sunt obligat să respect deciziile judecătorești irevocabile și ordonanțele procurorilor, dar nimeni nu mă poate forța să nu le dau aprecieri întemeiate. Cei care pretind ca aceste critici să fie în anumite limite ar trebuie să asigure și funcționarea justiției în ”limitele” bunului simț. Este anormal ca dezastrul din justiție să se aprofundeze, judecătorii să nu poarte nici o răspundere pentru abuzuri, iar noi, cetățenii acestei țări, să achităm din buzunarele noastre pentru ”erorile” acestora și să mai și aplaudăm.
Ion Păduraru,
Avocat
05 decembrie 2011

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33