Vizualizări: 5668
DECLARAŢIE pe marginea „partajării” politice a funcţiei de Preşedinte a Curţii Supreme de Justiţie
Chisinau, 22 Noiembrie 2011 — Ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu răspândirea în mass-media a declaraţiilor despre „partajarea” politică a funcţiei de Preşedinte a Curţii Supreme de Justiţie de către liderii Alianţei pentru Integrare Europeană.
Eventuala desemnare pe criterii politice a Preşedintelui CSJ ar constitui o încălcare a principiului separării puterilor în stat, care este temelia unei societăţi democratice şi potrivit căruia nici una dintre cele trei puteri nu prevalează asupra celeilalte, nu se subordonează una alteia şi nu-şi asumă prerogativele specifice celorlalte.
Totodată, o astfel de abordare a competenţelor constituţionale a legislativului vis-a-vis de puterea judecătorească, prin care, de facto, se neglijează rolul Consiliului Superior al Magistraturii (garantul independenţei autorităţii judecătoreşti) în procesul de numire a Preşedintelui CSJ, este contrară prevederilor Constituţiei şi reprezintă un atentat periculos la independenţa şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Având în vedere importanţa şi rolul Curţii Supreme de Justiţie (în calitatea sa de organ al puterii judecătoreşti), atât în sistemul instituţiilor publice, cât şi în trilogia clasică a separării puterilor în stat, considerăm că numirea preşedintelui CSJ, în afara oricăror negocieri politice şi doar cu concursul Consiliului Superior al Magistraturii va constitui un adevărat test de integritate şi de maturitate pentru actuala guvernare.
22 noiembrie 2011
„Juriştii pentru drepturile omului”
„Centrul de analiză și prevenire a corupției”
„Promo-Lex”
„Institutul pentru Drepturile Omului”
„Asociaţia Presei Independente”

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33