Nume
Parola
Vizualizări: 6963
Sistemul de finanţare a sănătăţii din Republica Moldova este sută la sută model autohton
Chisinau, 21 Septembrie 2011 — Clubul PROSĂNĂTATE în parteneriat cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină au organizat o masă rotundă cu genericul „Realizările şi lacunele sistemului de finanţare a sănătăţii”. Evenimentul a avut loc marţi, 20 septembrie 2011 la USMF „Nicolae Testimiţeanu”.

Masa rotundă este atât un forum pentru promovarea şi intensificarea colaborării în domeniul sănătăţii, cât şi o platformă care facilitează comunicarea dintre actanţii sistemului de sănătate din Republica Moldova şi societate.
Evenimentul a reunit membrii clubului PROSANATATE, reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină CNAM, reprezentanţi ai autorităţilor publice, şefi ai instituţiilor medicale şi reprezentanţi ai societăţii civile, care în cadrul dezbaterilor au punctat o serie de realizări ale sistemului de finanţare a sănătăţii, dar şi punctele slabe ale acestuia.

O retrospectivă a evenimentelor din domeniu sănătăţii a fost prezentată în filmul documentar „CNAM – 10 ani Fideli sănătăţii tale”.  Dl Gheorghe Russu, primul director general al CNAM a făcut o trecere în revistă a principalelor bariere de la implementarea sistemului de finanţare în sănătate la etapa fondării Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi a catalogat sistemul de finanţare a sănătăţii din Republica Moldova ca fiind unul sută la sută autohton.
Membrii clubului PROSANATATE au apreciat deschiderea faţă societate pe care o are Compania Naţională de Asigurări în Medicină

***
Despre PROSĂNĂTATE:  asociaţie informală, constituită pe bază de voluntariat şi liberă asociere a persoanelor fizice şi/sau juridice în vederea promovării sănătăţii populaţiei Republicii Moldova ca valoare.