Nume
Parola
Vizualizări: 3840
Campania „O rază de soare pentru Japonia”
Chisinau, 19 Martie 2011 — Fundația pentru relații moldo-japoneze împreună cu japonezii stabiliți cu traiul în R. Moldova, dar şi cei care activează aici au dat startul unei campanii de colactare a fondurilor bănești cu denumirea „o rază de soare pentru Japonia” în susţinerea celor care au suferit în urma cutremurului devastator din ţara soarelui răsare.

Valeriu Bânzaru, președintele Fundației pentru relații moldo-japoneze a spus: „îndemn toţi oamenii de bună credinţă să participe la acţiunea noastră, pentru că Guvernul japonez implementează în ţara noastră proiecte culturale, economice, sociale, educaţionale. Aportul Guvernului Japoniei în toate aceste domenii a fost acordat de contribuţiile cetăţenilor acestei ţări, RM, în caest sens, înregistrînd progrese remarcabile. Noi, Fundaţia am iniţiat această campanie de comun acord cu cetăţenii japonezi, care participă nemijlocit la iniţiativa noastră, pentru a susţine de la distanţă poporul nipon”.    

Masato Nishikawa, japonez căsătorit şi stabilit în RM a menţionat „fiind atît de departe de ţara mea, nu am putut rămîne indiferent de conaţionalii mei aflaţi în dificultate şi voi dona şi eu o sumă de bani pentru a-i ajuta”.
Lucia Roșca, președintele Centrului de promovare a artelor tradiționale nipone ”Maneki Neko” (tr. Motanul norocos) a spus „pentru că promovăm artele nipone în RM am acceptat invitaţia de a ne alătura campaniei, este o idee foarte bună de a ssuţine poporul nipon cel puţin cu un mic ajutor. Am hotărît să confecţionăm senbadzuru, un motiv ornamental din o mie de cocori. Deoarece cocorul în Japonia este un simbol al longevităţii şi fericirii. Ei cred că aceste păsări trăiesc o mie de ani şi datorită acestei credinţe populare se spune că dacă confecţionezi o mie de cocori se îndeplineşte o dorinţă”.

Raisa Braduţan, preşedintele Asociaţiei femeilor din R. Moldova „Japonezii ne-au ajutat foarte mult prin diferite proiecte şi am observat că sunt un popor sufletist şi mărinimos. Japonia e o perlă a civilizaţiei. Avem datoria morală să ajutăm acest popor ajuns într-o mare dificultate. Vă rog pe toţi oamenii de bună credinţă să fiţi alături de poporul nipon şi să donaţi cît de puţin.”
Donația poate fi făcută pe două căi: se pot transmite bani pe contul bancar deschis de Guvernul R. Moldova (vezi gov.md) sau puteți veni la sediul Fundației (A. Mateevici 60, bl.4A). Acolo persoanele care vor face donații vor fi incluse într-o listă unde se vor semna pentru suma donată (la dorinţă), pentru a reda o doză de transparență și încredere că banii vor ajunge la destinație.

După încheierea campaniei, banii adunați de la persoanele ce vor veni la Fundație se vor depune în contul bancar deschis de Guvern. 

Doritorii de a face donaţii pot veni în fiecare zi cu începere de la ora 10:00 la 19:00, inclusiv sîmbătă şi duminică.

Campania se va desfășura în perioada 19-26 martie. 

Fundația pentru relații moldo-japoneze