Vizualizări: 4248
Apel către Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova
14 Ianuarie 2011 — CENTRUL DE RESURSE JURIDICE
ASOCIAȚIA PENTRU DEMOCRAȚIE PARTICIPATIVĂ ADEPT
ASOCIAȚIA „PROMO-LEX”
Organizațiile semnatare fac apel către Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova să lanseze procesul de reformare a justiției după o evaluare amplă a sistemului şi situației actuale, cu implicarea reprezentanților tuturor actorilor sistemului de justiție şi ai societății civile, cu abținere de la abordări politizate şi care ar putea afecta principiile statului de drept.
Apreciem obiectivele şi acțiunile prioritare la capitolul Reforma Justiției, incluse în proiectul Programului de activitate al Guvernului pentru perioada 2011‐2014, în special, includerea acțiunilor ce țin de reforma hărții judiciare, asigurarea pregătirii adecvate a judecătorilor, revizuirea termenului inițial la numirea judecătorului, sporirea substanțială a remunerării judecătorilor, lărgirea numărului şi competențelor personalului care asistă judecătorii şi a competențelor acestuia, extinderea transparenței în activitatea Consiliului Superior al Magistraturii.
În acelaşi timp, unele acțiuni propuse, cum ar fi reformarea instituției imunității judecătorilor ridică semne de întrebare din punct de vedere al independenței judecătorului, al stabilității şi eficienței generale a sistemului.
Este regretabilă omisiunea propunerii de efectuare a evaluării generale a sistemului actual, pregătirea unei strategii complexe de reformare a justiției. Pentru a avea succes, reforma justiției trebuie să fie complexă, corelată şi efectuată în coordonare şi cu participarea directă a reprezentanților puterii judecătoreşti, pentru a asigura eficiența şi calitatea reformării.
În acest context, recomandăm insistent autorităților politice ale statului să înceapă reforma justiției prin:
- Efectuarea, cu implicarea şi utilizarea efectivă a expertizei organismelor internaționale relevante, a unei evaluări ample a sistemului de justiție, pentru a elabora o strategie de reformare a justiției care ar aborda şi propune soluții pentru problemele importante;
- Crearea grupurilor de lucru sau a agențiilor inter‐departamentale, care ar coordona reforma principalelor componente, şi anume reforma constituțională, reforma justiției penale, contravenționale, civile şi de contencios administrativ;
- Organizarea dezbaterilor publice în vederea discutării recomandărilor pentru a fi incluse în strategie;
- Implicarea plenară a reprezentanților organismelor internaționale relevante în elaborarea strategiei de reformare a justiției;
- Crearea unui Consiliu (Comitet) național pentru supravegherea reformei justiției, care ar include reprezentanți din Parlament, Guvern, ai Preşedintelui RM, Consiliul Superior al Magistraturii, judecători, Consiliul Superior al Procurorilor, avocați, societatea civilă, mediu academic;
- Reprezentanții politici nu ar trebui să dețină majoritatea în Consiliul respectiv;
- Abținerea de la acțiuni subite, neevaluate şi coordonate prealabil, care ar putea dăuna serios derulării cu succes a procesului de reformă;
CONTACT:
Centrul de Resurse Juridice: email: gribinceavladislav@yahoo.co.uk; nhriptievschi@gmail.com mob: 079485070
Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT: adept@e-democracy.md tel: 213494; 212992,
Asociația Promo-LEX: email: promolex.pr@gmail.com mob: 069070800

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33