Nume
Parola
Vizualizări: 2251
Asociaţia Femeilor „Milena SM către Consiliul municipal Chişinău
Chisinau, 20 Septembrie 2009 — Decizia Consiliului din 15 septembrie curent de a mări tarifele pentru călătoriile în transportul public, cât şi majorarea tarifelor la apă şi canalizare, ne-au luat prin surprindere. Asociaţia Femeilor „Milena SM” a fost creată în 1999 cu scopul de a proteja familiile monoparentale, reacţionând în cazul unor decizii care ar afecta situaţia acestor familii, în care copiii sunt crescuţi şi educaţi de un singur părinte (nu se referă la familiile unde al doilea părinte e plecat în afara hotarelor ţării şi care susţine financiar familia).

Printre familiile monoparentale care cresc şi educă copii avem şi pensionari. Vă imaginaţi stresul tuturor familiilor monoparentale din municipiul Chişinău când au aflat de decizia Consiliului municipal cu privire la majorarea tarifelor?! Părintele care nu şi-a părăsit copilul şi a rămas alături de el ca acesta să aibă familie şi să crească alături de mamă (tată) ar merita o mai multă consideraţie şi înţelegere din partea autorităţilor publice locale.

Considerăm că era necesară o discuţie cu societatea civilă înainte de majora tarifele. Înţelegem situaţia celor două instituţii care se confruntă cu grave probleme economice, dar nu înţelegem de ce primăria nu a pregătit societatea, ci a luat această decizie care afectează grav păturile vulnerabile, inclusiv familiile monoparentale. Compensaţiile de 70 de lei pentru transport nu credem că sunt o soluţie corectă. Majorarea pensiei şi a salariilor ar fi o soluţie mult mai înţeleaptă. La fel, o soluţie ar fi plata de 1 (un) leu în troleibuz pentru toate categoriile de cetăţeni, fără ca cineva să fie favorizat. Dacă e să plătim, plătim cu toţii, dar în limita bunului simţ. La fel şi cu majorarea tarifelor la apă. Era mai acceptabilă mărirea cu 2 (doi) lei, pe lângă cei 5, 07 lei, în total 7,07 lei.

Vă rugăm să ţineţi cont de sugestiile noastre şi să revedeţi hotărârea Consiliului municipal Chişinău cu privire la majorarea de la 1 octombrie 2009 a tarifelor pentru transportul public şi apă în aşa fel, încât să nu afecteze atât de grav bugetul familiilor monoparentale.

Cu mult respect,
din numele Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Femeilor „Milena SM”,
Larisa UNGUREANU