Nume
Parola
Vizualizări: 1483
CALM și Consiliul Europei - promotori ai guvernării deschise la nivel local!
11 Mai 2023 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în parteneriat cu Consiliul Europei, a organizat în perioada 10-11 mai, două ateliere on-line de instruire „Promovarea guvernării deschise la nivel local în Republica Moldova. La evenimente au participat circa 100 de reprezentanți ai autorităților locale, Cancelariei de Stat, Agenției Naționale pentru Integritate, CALM și Consiliului Europei.

Au fost două ateliere de inițiere pentru autoritățile locale în aspecte cheie legate de guvernare deschisă, a angajamentelor internaționale asumate de statul nostru în cadrul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă, Planurile de acțiuni ale Moldovei și rezultatele obținute până în prezent. Totodată, au fost abordate și experiențele legate de implementarea în practică la nivel local a acestor concepte în țările membre ale Parteneriatului pentru o Guvernare deschisă. În rezultatul acestor ateliere, primarii vor participa la formularea recomandărilor pentru viitorul Plan Național de Acțiuni (componenta locală).

Reprezentanta Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE), Marite Moras, a salutat organizarea unor asemenea sesiuni de instruire, menționând că Consiliul Europei pune accent pe transparența în guvernarea locală, aprobând în acest sens și o serie de documente. „Aceste evenimente sunt parte componentă a planului de acțiune a Consiliului Europei pentru Republica Moldova, scopul fiind de a susține autoritățile publice locale în vederea îmbunătățirii calității guvernării locale." Reprezentanta CALRE și-a exprimat admirația pentru deschiderea aleșilor locali din Republica Moldova pentru schimbare și acumulare de noi cunoștințe"

Directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a subliniat faptul că în Republica Moldova se vorbește de mai mult timp despre necesitatea asigurării transparenței în actul de guvernare. „Guvernarea deschisă este cheia succesului pentru a avea o bună guvernare. Mai ales acum, în contextul reformelor elaborate, guvernarea poate deveni mai efectivă, iar serviciile publice mai calitative. Totodată, noi de mai mulți ani vorbim despre faptul că trebuie să existe o relație mai bună între APC și APL, bazată pe încredere și respect reciproc, ceea ce va apropia și mai mult autoritățile publice centrale și locale de nevoile oamenilor." În altă ordine de idei, directorul executiv al CALM a accentuat faptul că este necesar ca experiențele bune din exterior să fie adaptate la realitățile din Republica Moldova.

Experții Veronica Crețu și Adrian Ermurachi au vorbit despre principiile guvernării deschise și implicarea autorităților publice locale în promovarea acestora, asigurarea participării lor active în Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă și asumarea realizării angajamentelor naționale în procesul de integrare europeană.

Aleșii locali au prezentat mai multe exemple de practici de guvernare deschisă, abordând importanța și elementele-cheie ale programului local de guvernare deschisă, evidențiind practici din cadrul inițiativelor locale, dar și practici actuale implementate de autoritățile locale din R. Moldova.

Bugetarea participativă, rolul CALM în asigurarea unei guvernări deschise, asigurarea unui proces continuu de descentralizare, au fost, de asemenea, teme dezbătute în cadrul celor două ateliere de instruire.

Lecțiile învățate din experiența Moldovei ca țară membră a Parteneriatului pentru o Guvernare deschisă, implementarea celor patru planuri naționale de acțiuni privind Guvernarea Deschisă, experiența primarilor în cadrul platformelor naționale la nivel național, regional și global și beneficiile care pot fi aduse țării noastre în rezultatul acestor exerciții, cooperarea politicilor publice, responsabilitatea guvernamentală, transparența bugetară și a achizițiilor publice, digitalizarea serviciilor publice, importanța și perspectivele datelor deschise, formările pentru funcționarii publici privind transparența în procesul decizional, dialogul dintre APL și APC; grupurile de lucru existente pentru elaborarea actelor normative și a politicilor publice cu participarea CALM; avizarea proiectelor de acte normative de către CALM, procesul de elaborare și adoptare a bugetului de stat, provocările și potențialele îmbunătățiri a mecanismelor instituționalizate de comunicare, diferențele dintre co-creare și consultare, etapele cheie ale unui proces de elaborare de politici publice în baza principiilor guvernării deschise, au fost subiecte abordate în cadrul celei de-a doua zi a atelierului de instruire.

Evenimentele au fost organizate în cadrul săptămânii Guvernării Deschise, o inițiativă globală de transformare a modului în care guvernele răspuns nevoilor cetățenilor. Scopul evenimentelor este de a sensibiliza reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova cu privire la principiile de bază ale guvernării deschise: transparența, responsabilizarea și participarea cetățenilor. Un alt obiectiv major al seminarelor în format on-line a fost de a facilita contribuția semnificativă a autorităților locale la elaborarea celui de-al cincilea Plan național de acțiuni al R. Moldova (componenta locală).



Seminarele în format on-line au fost organizate în cadrul proiectului „Consolidarea culturii dialogului și a guvernării locale deschise și etice în Republica Moldova", implementat de Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei în cadrul Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024. Proiectul are drept scop consolidarea dialogului politic între autoritățile locale și centrale, îmbunătățirea calității guvernării locale prin integritate, prevenirea corupției, guvernare deschisă, etică publică și egalitate de gen la nivel local, precum și susținerea autorităților în gestionarea migrației.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă