Nume
Parola
Vizualizări: 4750
JURNALISMUL COMUNITAR: Comunicare pentru Comunitate. Podcast #10
Chișinău, 1 Noiembrie 2022 — Am întrebat în ateliere, la o cafea, în chestionare, din vorbă în vorbă mai mulți prieteni, colegi și oameni de diferite vârste dacă au auzit despre jurnalismul comunitar și i-am rugat să ne spună și nouă în câteva cuvinte cum îl înțeleg.

Am schimbat aici vocile cu intenția ca orice asemănare cu persoane reale să fie pur întâmplătoare.

Am păstrat însă cu atenție sensul, căci toată povestea asta și toate istoriile de aici sunt bazate pe fapte reale.

Deci, cum să-i spunem jurnalismului comunitar cu alte cuvinte?

„Este ceva de încredere”.

„Este jurnalismul care scoate la lumină povești frumoase care merită spuse, dar de cele mai multe ori sunt trecute cu vederea sau, pur și simplu, nu interesează prea tare pe cei care fac știri”.

„Înseamnă implicare civică”.

„Dacă jurnalistul este câinele de pază al democrației, jurnalistul comunitar este câinele comunitar care are grijă de oamenii din localitate”.

„Acești jurnaliști spun istorii din satul și din orașul lor”.

„Scriu bloguri, scriu la gazete”.

„Jurnalismul comunitar înseamnă local, participativ, cetățenesc”.

„Ceva educativ”.

„Ceva constructiv”.

„Înseamnă să faci jurnalism din localitatea ta”.

„Ceva care ajută la înnoirea satului”.

„Ne dă speranță și ne povestește despre faptele bune”.

„Jurnalismul comunitar caută soluții”.

„Este făcut cu decență. Decența este chestia aceea care se mai numește bună-cuviință”.

„Fără titluri bombastice. Nu dintre acestea: „Senzațional!” „Zguduitor!” „N-o să-ți vină să crezi!” „Exploziv!”

„Jurnalismul comunitar nu seamănă panică, ci sădește optimism”.

„Arată ajutorul reciproc”.

„Discută problemele care îi privesc pe oamenii dintr-o localitate”.

„Un jurnalism care îi pune pe toți la muncă”.

„Jurnalismul comunitar este jurnalismul pe care îl fac oamenii care nu au numaidecât o pregătire specială în domeniul scrisului, dar în schimb apără o cauză, îndreaptă o nedreptate sau împărtășesc o bucurie despre oamenii de alături”.

Atunci când spui, când ceri și când faci ceva cu grijă pentru celălalt, pentru oamenii tăi apropiați… Din localitate. Asta e jurnalismul comunitar.

„Este treaba fiecăruia. Este munca noastră comună”.

#jurnalismcomunitar #spune #cere #faceva #stiripozitive #fundatiaesteuropeana #suedia

* * *

Acest podcast a fost produs în cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”, realizat de către de Asociația „URMA ta”, cu suportul oferit de Fundația Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

Link Youtube Podcast #1 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/qkaOqkmW3TY

Link Youtube Podcast #2 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/CfzJzd5sjEk

Link Youtube Podcast #3 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/NsHQYRv00FY

Link Youtube Podcast #4 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/qUhG2JYoLA8

Link Youtube Podcast #5 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/uhee-0xevHY

Link Youtube Podcast #6 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/_6ap1BG3nn4

Link Youtube Podcast #7 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/0rpaD6ttK8k

Link Youtube Podcast #8 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/AP2l7Bqy6Lc

Link Youtube Podcast #9 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/X23s8SWBEag

Link Youtube Podcast #10 „Jurnalism comunitar”:
https://youtu.be/Yjv83wx1HQ8