Nume
Parola
Vizualizări: 2669
Elena Bodnarenco: „Toate fondurile de dezvoltare trebuie depolitizate prin lege”
19 Iulie 2021 — Elena Bodnarenco va reprezenta în Parlamentul Republicii Moldova Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Deputatul afirmă că opoziția nu va susține proiectele ce ar putea avea consecințe nefaste asupra oamenilor și comunităților locale.

Veți veni cu proiecte de consolidare a autonomiei locale, veți susține inițiativele celor de la guvernare privind descentralizarea? Se vorbește tot mai mult și despre necesitatea unei reforme administrativ-teritoriale…

Elena Bodnarenco: Sigur că nu vom susține proiectele care vor fi în detrimentul cetățeanului și nu contează cine va fi inițiatorul acestora. În ceea ce privește reforma administrativ-teritorială, opinia comuniștilor și socialiștilor este că în cazul în care aceasta va fi implementată, puterea va fi îndepărtată de cetățeanul simplu. Efectele reformei administrativ-teritoriale din 1998 le resimțim și astăzi. Noi, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, am promis în campania electorală că vom întări capacitățile autorităților locale, am vrut să asigurăm APL cu instrumente clare și legale, să majorăm bugetele locale, să asigurăm autonomia locală, atât financiară, cât și cea administrativă. Noi am vrut să majorăm salariile lucrătorilor din APL. Vom vedea cu ce propuneri vor veni cei care au preluat guvernarea și vom vedea dacă le vom susține sau nu.

Despre utilitatea raioanelor ce părere aveți? Unii funcționari din cadrul Consiliilor raionale recunosc că nu prea au de lucru și primesc salarii bune.

Elena Bodnarenco: În administrația publică locală toate salariile sunt mici. Cei care activează în grădinițe sau școli primesc salarii mai motivante decât angajații din APL, dar nu despre asta este vorba. Nu trebuie să ne grăbim să implementăm o reformă doar pentru a fi pe placul cuiva, ori pentru niște mii de euro sau dolari promiși în calitate de granturi. Și în cazul administrațiilor raionale, de asemenea, trebuie să studiem care este situația din această structură, care sunt atribuțiile, poate trebuie să revizuim statele de personal. Noi nu suntem gata să spunem astăzi că administrațiile raionale trebuie să fie lichidate și să rămână, de exemplu, un centru regional la Bălți. Eu sunt din raionul Soroca și acolo există sate la 40-50 km de centrul raional. Dacă nu ai transport personal, ai nevoie de două zile pentru a ajunge la centrul regiunii din Bălți. Am auzit opiniile celor care au venit la guvernare de a organiza reforma până la alegerile locale ce vor avea loc în doi ani, iar scrutinul să se desfășoare după o nouă formulă. Eu nu sunt sigură că timpul care a rămas până la alegerile locale este suficient pentru ca să fie bine gândită această reformă administrativ-teritorială, dar și lichidarea raioanelor. Orice reformă trebuie discutată pe larg cu reprezentanții APL, nu doar cu primari și președinți de raioane, dar și cu consilierii, cu reprezentanții societății civile, cu locuitorii satelor și orașelor, astfel încât rezultatele unei eventuale reforme să fie în beneficiul oamenilor.

Ce părere aveți despre descentralizarea fondurilor naționale, despre crearea unui fond pentru a acoperi contribuția în cazul unor proiecte investiționale mari?

Elena Bodnarenco: Întotdeauna am fost de părere că toate fondurile trebuie depolitizate prin lege, ca orice APL să aibă acces liber la ele, ca toate condițiile de participare în proiecte să fie clare și egale pentru toți. Consider că crearea unui fond pentru acoperirea contribuției pentru proiecte ar fi unul binevenit deoarece adesea, mai ales primăriile din localitățile rurale, din lipsa resurselor financiare, nu au posibilități de a presta condițiile necesare pentru cetățeni, deși poate există capacități de a scrie și a câștiga proiecte.

Vă mulțumim!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă