Vizualizări: 2419
Membrii NALAS contribuie la consolidarea CALM!
14 Aprilie 2021 — Al doilea eveniment organizat la 12 aprilie, în cadrul celei de-a XVI-a Adunări Generale a NALAS, în parteneriat cu CEMR și PLATFORMA, a avut ca obiectiv oferirea de suport Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) din partea celorlalți reprezentanți ai autorităților locale din Sud-Estul Europei, în vederea dezvoltării instituționale a CALM.
La evenimentul cu participarea a circa 40 de directori executivi și alți reprezentanți ai tuturor asociațiilor autorităților locale membre NALAS, directorul executiv al CALM Viorel Furdui a prezentat informații privind activitatea, organizarea și funcționarea CALM și a vorbit despre provocările, obiectivele, dar și sustenabilitatea financiară a instituției.
„Evaluarea experților este unul dintre cele mai apreciate servicii NALAS”, a declarat Kelmend Zajazi, director executiv al NALAS. „Acest serviciu a evoluat în timp, dar ingredientele-cheie ale succesului rămân a fi discuțiile deschise, sprijinul din partea colegilor și concentrarea pe probleme specifice. Când mă gândesc la acest serviciu, mă gândesc la CALM care a fost creat pornind de la un astfel de schimb de experiență. Iată-ne din nou, la unsprezece ani distanță, pentru a sprijini CALM și a învăța unii de la ceilalți „, a spus domnul Zajazi.
Reprezentanții mai multor asociații au împărtășit din experiența lor în domeniul obținerii sustenabilității financiare, despre modul în care se lucrează în cadrul comitetelor interne, structură pe care CALM-ul își propune să o dezvolte. Totodată, experții au adus în discuție și unele particularități ale dialogului instituționalizat dintre APL și APC.
„Au fost înaintate mai multe propuneri ce ar contribui la consolidarea instituțională a CALM și care se vor regăsi în viitorul plan strategic pe care îl elaborăm cu susținerea Consiliului Europei”, a menționat Viorel Furdui.
Viorel Furdui a mulțumit tuturor pentru contribuția la dezvoltarea CALM. „În mod evident, operăm în contexte diferite, dar avem provocări similare, iar experiențele Dvs. ne oferă nu doar cunoștințe, ci și sfaturi practice pe care le putem folosi pentru a soluționa problemele noastre stingente”.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33