Nume
Parola
Vizualizări: 2493
Primarul orașului Cantemir Roman Ciubaciuc: „Noi apărăm autonomia locală și drepturile cetățenilor”
3 Decembrie 2020 — Primarul orașului Cantemir Roman Ciubaciuc susține că exemplele de descentralizare și-au arătat efectul, iar plafonarea taxelor locale este un prim pas spre sporirea dependenței primarilor de bugetul de stat. „Vrem autonomie locală, vrem să dezvoltăm localitățile noastre. A fost un pas înainte atunci când o parte din banii Fondului Rutier au fost distribuiți tuturor satelor și orașelor Republicii Moldova. Dacă pierdem acest drept de a stabili mărimea taxelor locale, vor fi și alte încercări de a plafona alte taxe și venituri ale localităților noastre”, a declarat Roman Ciubaciuc în cadrul protestul organizat de CALM în fața Ministerului Finanțelor și Guvernului.

Primarul de Cantemir a menționat că anul 2020 a fost unul destul de greu pentru toți, iar înlesnirile pentru agenții economici au fost făcute din contul taxelor locale. „Toate scutirile s-au făcut din buzunarul localităților. Noi nu am venit la protest pentru a ne apăra drepturile noastre personale, dar să cerem respectarea cetățenilor de rând, a celor care beneficiază de servicii în localități”, a afirmat Roman Ciubaciuc.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă