Nume
Parola
Vizualizări: 1972
Gestionarea deșeurilor solide în atenția Rețelei Asociațiilor APL din sud-estul Europei NALAS!
28 Noiembrie 2019 — În perioada 19-21 noiembrie 2019, la Belgrad, Serbia a avut loc întrevederea între membrii grupului de lucru al Rețelei Asociațiilor de Autorități Locale din sud-estul Europei (NALAS) în cadrul căreia a fost abordat subiectul privind Gestionarea Deșeurilor Solide.

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a fost reprezentat la eveniment de Irina Luncașu, Coordonatorul Serviciului Dezvoltare Locală și membru al grupului de lucru NALAS privind Gestionarea Deșeurilor Solide.

Agenda evenimentului a prevăzut două ședințe de lucru principale:

Reuniune periodică a grupului de lucru NALAS privind gestionarea deșeurilor solide ce a avut loc la 19 și 20 noiembrie;
Reuniunea Grupului regional de lucru privind Gestionarea Deșeurilor Solide și a Apei –activitatea proiectului GIZ ORF MMS (Fondul Regional pentru sud-estul Europei –Modernizarea Serviciilor Locale) - 21 noiembrie.
Obiectivele întrunirii grupului de lucru NALAS privind Gestionarea Deșeurilor Solide au fost :

- Schimbul de evoluții recente în sectorul de gestionare a deșeurilor solide în regiunea Europei de Sud-Est și rolul membrilor NALAS ;

- Prezentarea, discutarea și aprobarea proiectului Raportului NALAS privind evaluarea comparativă a managementului deșeurilor solide în Europa de Sud-Est ;

- Discutarea Mecanismelor de difuzare a Raportului NALAS privind evaluarea comparativă a managementului deșeurilor solide în Europa de Sud-Est și convenirea asupra foiii de parcurs pentru difuzare;

- consolidarea capacităților membrilor grupului de lucru prin aflarea soluțiilor inovatoare pentru depozitele de deșeuri "Depozitul ca resursă. Soluții noi pentru extinderea vieții depozitului de deșeuri și crearea de oportunități pentru municipalități".

Raportul de evaluare comparativă privind gestionarea deșeurilor din sud-estul Europei este la a treia ediție, primele două au apărut în 2015 și 2016. Ca și în cele două cazuri anterioare, Raportul a fost elaborat de către membrii grupului de lucru NALAS privind gestionarea deșeurilor solide. În timpul pregătirii acestui raport au fost îndeplinite mai multe obiective. În primul rând, ca orice exercițiu de evaluare, raportul își propune să ofere o imagine comparativă a stării sectorului de gestionare a deșeurilor atât la nivel național, cât și local în țările din sud-estul Europei. Ideea principală ce a stat la baza acestei comparații este de a identifica segmentul și practicile de gestionare deosebit de reușite sau avansate a deșeurilor într-o țară specifică sau în cadrul unei autorități locale din regiune, analizate în termeni de factori și condiții prealabile, apoi să fie prezentate ca un exemplu de bune practici prin intermediul rețelei NALAS și alte canale de comunicare. În al doilea rând, fiind al treilea dintr-o serie de rapoarte de evaluare comparativă, acest document urmărește tendințele practicii de gestionare a deșeurilor în țările din regiune și de a monitoriza progresul în vederea îndeplinirii standardelor UE în acest domeniu. În acest sens, raportul devine un instrument puternic pentru asociațiile membre NALAS în vederea pledării în fața autorităților de nivel central pentru un tratament mai bun și o prioritate mai mare a gestionării deșeurilor, dar și a serviciilor de mediu, în general. Mai mult, raportul poate oferi asociațiilor administrațiilor locale materiale și argumente pentru elaborarea de politici, idei și contribuții pentru viitoarele proiecte de dezvoltare sau programe care ar putea fi susținute fie de fondurile UE, organizații internaționale, donatori bilaterali sau chiar de guvernele naționale. În sfârșit, acest document are un scop de sensibilizare în ceea ce privește promovarea și comunicarea noilor tendințe și politici în gestionarea deșeurilor ce provin din Uniunea Europeană către asociațiile membre NALAS. În acest caz particular, tema Economiei circulare a fost introdusă prin extinderea abordării metodologice cu trei indicatori suplimentari, unul local și doi naționali, precum și sondajul despre conceptul de bază și principiile Economiei circulare în rândul membrilor grupului de lucru NALAS privind gestionarea deșeurilor solide.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă