Nume
Parola
Vizualizări: 10836
Investiţiile străine în economiile în tranziţie au crescut în anul 2011, subliniază raportul UNCTAD
6 Iulie 2012 — Geneva, 5 iulie 2012 – Influxurile de investiţii străine directe (ISD) către economiile în tranziţie din Europa de Sud-Est, Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi Georgia – după doi ani de stagnare – au recuperat terenul pierdut în anul 2011. Acest lucru a fost determinat, în mare parte, de fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere (M&A), arată studiul anual privind investiţiile al UNCTAD.

Raportul Mondial al Investiţiilor 2012[1] (WIR12), cu subtitlul "Către o Nouă Generaţie a Politicilor de Investiţii", a fost lansat astăzi.

*Contacte: Departamentul de Comunicaţii şi Informaţii UNCTAD, +41 22 917 5828, +41 79 502 43 11, unctadpress@unctad.org, http://unctad.org/en/pages/Media.aspx

În timp ce în Europa de Sud-Est au crescut ISD în produsele manufacturate, încurajate de costurile de producţie competitive şi de accesul liber la pieţele UE, investiţiile directe în CSI au continuat să se concentreze asupra resurselor naturale.

Influxurile de investiţii străine directe au rămas concentrate în câteva economii, 87 la sută din investiţiile din regiune fiind direcţionate către primele cinci țări destinatare. Influxurile de ISD în Federaţia Rusă au crescut cu 22 la sută până la 53 miliarde dolari (figura 1), al treilea cel mai înalt nivel înregistrat vreodată în ţară. Investitorii străini au fost motivaţi de creşterea semnificativă continuă a pieţelor naţionale locale, costurile accesibile ale forţei de muncă şi productivitatea înaltă, subliniază raportul. Investitorii străini, de asemenea, au continuat să fie atraşi de rentabilitatea înaltă a proiectelor în domeniul energiei şi resurselor naturale.

În raport se menţionează că restabilirea nivelului ISD în regiune a fost determinată în principal de creşterea numărului de fuziuni şi achiziţii transfrontaliere (M & A), de la 4,5 miliarde dolari SUA în 2010, la 33 miliarde dolari SUA în 2011. Deşi tranzacţiile în domeniul energiei, mineritului, petrolului şi gazelor naturale au tendinţa de a atrage cea mai mare atenţie din partea mass-media, cel mai puternic punct de atracţie în 2011 pentru fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere a fost piaţa de consum.

Sectorul serviciilor continuă să joace un rol nesemnificativ în atragerea investiţiilor străine directe în regiune, dar importanţa acestuia ar putea creşte odată cu aderarea Federaţiei Ruse la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), informează Raportul Mondial al Investiţiilor 2012. Prin aderarea la OMC, ţara s-a angajat să reducă restricţiile referitoare la investiţiile străine directe într-o serie de industrii de servicii, inclusiv serviciile bancare, asigurările, serviciile pentru afaceri, telecomunicaţiile şi serviciile de distribuţie. Aderarea, de asemenea, poate spori încrederea investitorilor străini şi îmbunătăţi mediul de investiții în general, indică raportul.

Ţările dezvoltate, în principal membre ale Uniunii Europene, au rămas cea mai importantă sursă de ISD în regiunea de tranziţie. Acestea sunt responsabile pentru cea mai mare parte a proiectelor (inclusiv fuziuni şi achiziţii transfrontaliere şi investiţii de tip greenfield), deşi proiectele investitorilor din economiile în curs de dezvoltare şi în tranziţie au devenit, de asemenea, semnificative.

Fluxurile ISD din economiile în tranziţie, în special din Federaţia Rusă, au atins un nivel record în 2011, dezvăluie raportul. Corporaţiile transnaţionale din regiune, bazate pe resurse naturale (CTN), susţinute de preţurile ridicate ale produselor şi cotarea înaltă la bursă, au continuat şi vor continua să-şi extindă operaţiunile pe pieţele emergente bogate în resurse naturale, estimează studiul. Şi alte companii din regiune fac investiţii, inclusiv băncile din Rusia, care contribuie la finanţarea activităţilor externe ale firmelor ruseşti.

În general, se aşteaptă ca fluxurile de ISD în economiile în tranziţie să crească în continuare, determinate de un mediu favorabil pentru investiţii, aderarea Federaţiei Ruse la OMC şi noi programe de privatizare, se indică în raport.




[1] Raportul Mondial al Investiţiilor 2012: Către o Nouă Generaţie a Politicilor de Investiţii (Nr. vânzare E.12.II.D.3, ISBN- 13:987-92-1-112843-7) poate fi obţinut de la United Publication Sales and Marketing Office la adresa menţionată mai jos sau de la agenţii de vânzare ONU din toata lumea. Preţul: 95 (50% reducere pentru rezidenţii ţărilor în curs de dezvoltare şi 75% reducere pentru rezidenţii tarilor cel mai puţin dezvoltate). În preț se includ un exemplar tipărit al Raportului și un CD. Cumpărătorii care preferă sa cumpere Raportul sau CD-ul separat, sau sa obţină cantităţi mari trebuie să consulte birourile de vânzare. Comenzile sau întrebările pot trimise la: United Publications Sales and Marketing Office, 300 E 42nd Street, 9th Floor, IN-919J New York, NY 10017, United States. tel.: +1 212 963 8302, fax: +1 212 963 3489, e-mail: publications@un.org https://unp.un.org.

Autor: Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportulu

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă