Nume
Parola
Vizualizări: 5054
ADDI anunță concurs pentru ocuparea postului vacant de Ofițer de Comunicare și PR
18 Mai 2023 — Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Integrată (ADDI) anunță concurs pentru postul vacant de Ofițer de Comunicare și PR.

Scopul postului: Titularul postului va asigura comunicarea și vizibilitatea activității ADDI.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI SPECIFICE:
•    Elaborează şi distribuie materiale de presă;
•    Monitorizează modul de reflectare în presă a activităţilor ADDI;
•    Administrează şi arhivează materialele de presă / contactele media;
•    Întreţine legătura cu mass-media şi pregăteşte materialele/rapoartele de presă;
•    Organizează şi participă la evenimentele de presă;
•    Participă la organizarea evenimentelor publice ale ADDI;
•    Participă la planificarea, elaborarea şi distribuirea produselor analitice, a materialelor promoţionale şi informaţionale (broşuri, rapoarte, banere, pliante etc);
•    Participă la administrarea paginii din reţelele sociale;
•    Participă la elaborarea și implementarea Strategiei de comunicare și a Planului operațional al ADDI;
•    Realizează rapoarte privind implementarea Strategiei de Comunicare;
•    Alte responsabilități relevante.

CERINȚE MINIME:
•    Studii superioare si/de masterat în domeniul comunicare, relații publice (alte calificări superioare în domeniile menționate constituie un avantaj).
•    Experienţă de cel puţin doi ani în domenii relevante: relaţii publice, comunicare, jurnalism; experiență în administrarea paginilor pe rețelele de socializare.
•    Experiență în organizarea evenimentelor publice;
•    Administrarea la nivel avansat a paginilor pe rețelele de socializare.
•    Experiență relevantă de lucru în cadrul unui ONG va constitui un avantaj.

COMPETENȚE ȘI ABILITĂȚI:

•    cunoașterea excelentă a limbii române (inclusiv deprinderi excelente de scriere); cunoașterea la nivel înalt a limbilor engleză şi rusă;
•    abilități avansate de utilizare a Microsoft Office (Word, Excel, Access, Power Point), cunoştinţe de bază de design;
•    abilităţi excelente de comunicare şi interacţiune cu diferite categorii de persoane; rezistentă la stres, responsabilitate și punctualitate;
•    abilităţi de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși;
•    integritate și discreţie profesională;
LOCUL DE MUNCĂ: or. Căușeni (inclusiv de la distanță);
CE OFERIM NOI?
•    Salariu competitiv și mediu de lucru prietenos;
•    Spațiu de lucru nou, dotat cu echipamente și dispozitive de ultimă generație;
•    Sprijin permanent din partea personalului de program din cadrul organizațiilor locale și internaționale;

LISTA DOCUMENTELOR NECESARE A FI PREZENTATE DE CĂTRE CANDIDAȚI:
•    CV-ul actualizat;
•    Scrisoarea de motivare (max. 1 pagină A4, accentuați experiența relevantă pe care o dețineți și motivația de a fi angajat(-ă) în această poziție; Indicați în scrisoarea de motivare două persoane de referință (numele persoanei, organizația și datele de contact) de la foști/actuali angajatori, profesori care vă cunosc bine calitățile și competențele etc.;

CUM DEPUNEȚI SOLICITAREA:

Candidații interesați vor expedia dosarul  și scrisoarea de intenție la adresa de e-mail: ao.ddi.md@gmail.com. Termenul limită: 24 mai 2023.

Solicitanții vor fi invitați la interviuri în mod continuu. Procesul de depunere a solicitărilor ar putea fi oprit mai devreme dacă va fi identificat un candidat potrivit înainte de termenul limită de depunere.

Vă rugăm să rețineți că doar candidații preselectați vor fi contactați pentru interviu.

Persoana de contact: Rodica Sîrbu, tel: 068844471, e-mail: ao.ddi.md@gmail.com