Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 784 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 5049
Chișinău, 26 Septembrie 2013 — „Este impresionant că peste 28 mii de tineri din toată țara au obținut cunoștințele necesare și deprinderile de viață în cadrul Colegiului Național de Comerț de la fondare și până în prezent!”, a afirmat Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, în mesajul său adresat cu ocazia celor 15 ani de la fondarea Colegiului Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova.
Vizualizări: 5178
Horodiște, Sadova, raionul Călărași, 18 Septembrie 2013 — Seria dialogurilor despre reușită cu participarea tinerilor, susținută de Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a continuat în această săptămână la Horodiște, raionul Călărași, iar la Sadova Vicespeakerul a vizitat grădinița, unde există probleme legate de finanțare și dotări.
Liliana Palihovici i-a îndemnat pe tinerii și pe tinerele de la Liceul Teoretic din Horodiște – liceu pe care l-a absolvit Vicepreședinta Parlamentului – „să nu dea mită și să nu ia mită atunci când vor fi angajați sau angajatori”.

Vizualizări: 5214
Horodiște, Călărași, 17 Septembrie 2013 — În satul Horodiște, raionul Călărași, a fost inaugurată luni o grădiniță renovată, iar acest eveniment a fost deopotrivă semnificativ și emoționant pentru Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici.
Bucuria celor 60 de copii care au pășit pragul grădiniței a fost împărtășită, alături de adulții prezenți, și de Liliana Palihovici, originară din Horodiște.
Bucuria celor 60 de copii care au pășit pragul grădiniței a fost împărtășită, alături de adulții prezenți, și de Liliana Palihovici, originară din Horodiște.
Vizualizări: 5308
Chișinău, 16 Septembrie 2013 — Evenimentul „Moldova Fall Fashion Walk 2013”, care s-a desfășurat duminică la Chișinău și a reunit peste 200 de persoane din diverse domenii, a fost deschis oficial printr-un mesaj adresat de Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici.
„Salut acest eveniment, aflat la cea de-a treia ediție, și mulțumesc Clubului Internațional al Femeilor pentru frumoasa idee și excelenta implementare a proiectului”, a afirmat Vicepreședinta Parlamentului, menționând că această inițiativă „le oferă cetățenilor noștri posibilitatea de a cunoaște mai bine producătorii autohtoni și produsele noastre”.

Vizualizări: 5198
Chișinău, 15 Septembrie 2013 — VICEPREŞEDINTA PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA, LILIANA PALIHOVICI, DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A DEMOCRAŢIEI 2013
Ziua Internaţională a Democraţiei este prezentă în calendarul internaţional din 2008, un an în care democraţia se făcea încă aşteptată în Moldova.
Astăzi sărbătorim democraţia în Moldova în alte condiţii decât atunci şi este necesar să subliniem importanţa promovării şi protejării acestei valori universale fără de care celelalte câştiguri pentru care muncim – bunăstarea, dialogul social, echitatea, securitatea cetăţeanului – sunt ameninţate.

Vizualizări: 5152
Chișinău, 13 Septembrie 2013 — Dialogul social, priorităţile agendei legislative din această sesiune şi alte subiecte de interes comun s-au aflat în centrul discuţiei pe care Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a avut-o cu participantele la Forumul femeilor sindicaliste, desfăşurat, la 12 septembrie 2013, cu genericul „Femeile sindicaliste – pentru un dialog social eficient şi constructiv”.
Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a adresat un mesaj de implicare şi coeziune socială şi a purtat un dialog deschis cu cele peste 100 de reprezentante ale diferitelor ramuri ale sindicatelor din Republica Moldova, participante la forum.

Vizualizări: 5215
Chișinău, 12 Septembrie 2013 — „PENTRU MINE SUCCESUL ÎNSEAMNĂ CAPACITATEA DE A AJUTA OAMENII ȘI DE A SCHIMBA LUCRURILE ÎN BINE” – LILIANA PALIHOVICI LA „CLUBUL NOSTRU”
Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a fost invitata ediției „Exclusiv” din 10 septembrie 2013 a „Clubului nostru” unde a împărtășit idei și exemple despre reușita în viață, despre politică și familie, despre activitatea parlamentară, oferind și propria definiție a succesului.
„Diferiți oameni înțeleg succesul în mod diferit.

Vizualizări: 5057
Chișinău, 3 Septembrie 2013 — „Ştiu că sunteţi o luptătoare pentru drepturile copilului şi doresc să avem mai multe proiecte comune”, i-a mărturisit noul Reprezentant al Fondului ONU pentru Copii în Moldova, Nune Mangasaryan, Vicepreşedintei Parlamentului, Liliana Palihovici, în cadrul întrevederii de astăzi.
Reprezentantul UNICEF în Moldova către Vicepreşedinta Parlamentului: „Sunteţi o luptătoare pentru drepturile copilului şi doresc să avem mai multe proiecte comune”
Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova a salutat prezenţa UNICEF în ţara noastră şi a apreciat asistenţa acestei organizaţii internaţionale dedicate drepturilor copilului, oferită de-a lungul anilor comunităţilor, familiilor, copiilor şi autorităţilor din Moldova.

Vizualizări: 5047
Chișinău, 2 Septembrie 2013 — VICEPREŞEDINTA PARLAMENTULUI LE-A ADUS ÎN DAR COPIILOR ENCICLOPEDIA BRITANNICA ÎN 16 VOLUME, CU APROAPE 3 MILIOANE DE CUVINTE.
„Să fiţi uniţi şi să munciţi împreună pentru a obţine LUCRURI FRUMOASE”.
„Să fiţi uniţi şi să munciţi împreună pentru a obţine LUCRURI FRUMOASE”.
Vizualizări: 5005
Dondulşeni, 24 Iulie 2013 — Mai mule persoane publice din țară s-au aflat luni într-o vizită de lucru în comunitățile raionului Dondușeni, unde au fost renovate spații publice, a fost deschis un Centru de sănătate și au fost demarate lucrările de reabilitare a celui mai mare parc din Moldova.
În satul Corbu, Dondușeni, printr-un efort comun al comunității și partenerilor a fost renovat sistemul de încălzire al gimnaziului și reparată sala de sport, iar la festivitatea de încheiere a acestor lucrări au participat Președintele PLDM, Vlad Filat, Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, și Viceministrul Sănătății, Octavian Grama.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33