Vizualizări: 9423
PNUD la 50 de ani: O investiţie în rolul cheie al ONU în dezvoltarea globală
25 Februarie 2016 — La 50 de ani de activitate în prima linie a frontului dezvoltării internaţionale, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) ar trebui să fie văzut ca o investiție în rol critic al ONU în a contribui la construirea unei lumi fără sărăcie și inegalitate, a spus administratoarea PNUD Helen Clark.
"De multe ori, liderii ne spun: PNUD este faţa ONU în țara noastră", a spus Helen Clark, la încheierea unei Reuniuni ministeriale pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a organizației.
Reprezentanții a peste 120 de țări, inclusiv președinți, prim-miniștri și miniștri din mai mult de 80 state membre ale ONU, au participat ieri la Adunarea generală a ONU din New York, pentru a trasa un parcurs pentru viitorul dezvoltării globale. Aceștia au fost implicați în dezbateri la nivel înalt cu privire la modul de a traduce angajamentele ambițioase la nivel mondial în acțiuni și rezultatele concrete, și şi-au împărtăşit viziunile lor pentru a face Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) o realitate.
"Noi suntem respectaţi pentru expertiza noastră, imparţialitatea noastră, și pentru susținerea rolului şi responsabilităţilor partenerilor naţionali", a adăugat ea.
Discuțiile de la reuniunea ministerială, a spus Helen Clark, "sugerează cu fermitate că există o înțelegere comună asupra foii de parcurs pentru dezvoltare și asupra faptului că PNUD este un partener strategic de încredere."
"Faptul că atâţia miniştri şi şefi de guverne au venit la New York pentru a marca cele cinci decenii de parteneriat de succes va rămâne în istorie”, a afirmat ea.
"Timp de 50 de ani, PNUD a lucrat pe terenul dezvoltării globale, care promovează schimbarea și conectează țările la cunoștințele, experiența și resursele de care au nevoie pentru a ajuta oamenii să construiască o viaţă mai bună. Lumea s-a schimbat incomensurabil în acest timp, și PNUD a ţinut pasul cu ea."
"Misiunea de bază a PNUD este mai relevantă decât oricând – acea de a sprijini țările la eradicarea sărăciei într-un mod care reduce simultan inegalitatea și excluziunea, deopotrivă cu protejarea planetei, ceea ce depinde de fiecare din noi."
Informaţie de contact
Adam Cathro, Specialist în comunicare, PNUD, +1 212 906 5326, adam.cathro@undp.org.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33