Nume
Parola
Vizualizări: 4831
Republica Moldova și-a estimat potențialul teoretic de cogenerare la peste 6000 de MWth energie termică şi 4.000 MWel energie electrică
2 Decembrie 2015 — Republica Moldova și-a estimat potențialul teoretic de cogenerare, în baza consumului de energie termică utilă, la 6.222 MWth și, respectiv, 4.636 MWel capacități de producere a energiei electrice. Acesta ar urma a fi asigurat inclusiv prin valorificarea potențialului naționale de energie regenerabilă.

Valorificarea resurselor renovabile de energie prin utilizarea tehnologiilor moderne poate diminua dependenţa energetică a ţării şi spori dezvoltarea economică a R. Moldova. Subiectul transformării deşeurilor agricole, industriale şi urbane în energie electrică şi termică a fost discutat astăzi la Forumul Naţional „Bioenergia: Către o autonomie energetică locală”, eveniment parte a Săptămânii Moldova Eco-Energetică.

„Aflat la a doua ediţie, ne-am propus ca, asemenea reuniuni tematice să devină o tradiţie. Prin Forumul din acest an, venim însă cu o abordare inedită: să promovăm independența energetică a țării, pornind de jos în sus. Așa cum am văzut în țări europene, orice localitate își poate asigura necesarul de energie din deșeurile agricole, iar Moldova, teoretic, poate acoperi din biomasă aproape jumătate din importurile de gaze naturale”, a declarat Stephane Bride, Viceprim-Ministru, Ministru al Economiei.

Cogenerarea este o abordare matură tehnologic şi eficientă în producerea concomitentă a două tipuri de energii – electrică şi termică - utilizând aceiaşi sursă de combustibil. Cogenerarea, ca și element al unei energetici distribuite, este larg răspândită în statele UE şi aflată abia la începuturi în R. Moldova. În prezent, câteva întreprinderi din R. Moldova îşi utilizează deşeurile din producţie pentru asigurarea cu energie termică şi electrică a propriilor necesităţi şi pentru livrarea surplusului de energie electrică în reţeaua naţională de distribuţie.

Cei circa 200 de participanţi la forum, în mare, antreprenori, autorităţi locale, reprezentanţi ai mediului academic, au cunoscut experienţa avansată a mai multor state europene în producerea de biogaz şi generarea din reziduuri a energiei electrice şi termice. Drept studiu de caz au servit câteva comunităţi din Germania ce au devenit independente energetic datorită aplicării cogenerării - studii prezentate de către liderii locali din Germania invitaţi la Chişinău pentru acest eveniment.

Pirkka Tapiola, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a menţionat: „Bioenergia îi oferă Republicii Moldova o oportunitate remarcabilă de a-şi diversifica livrarea de energie şi de a susţine utilizarea energiei produsă local. Acest sector oferă, de asemenea, posibilitatea de a crea noi locuri de muncă în ţară. Acesta este unul din raţionamentele de ce Uniunea Europeană este un susţinător activ al acestui sector în Republica Moldova. Salut organizarea de evenimente similare celui de astăzi, precum şi participarea oaspeţilor din afara ţării ce ne vor oferi şansa de a ne perfecţiona acţiunile şi de a învăţa din experienţa lor”.

Forumul Naţional Bioenergia a fost organizat pentru prima oară în 2014 şi a avut drept subiect de discuţie plantele energetice și perspectivele cultivării lor în R. Moldova.

„Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare sprijină R. Moldova în calea sa de dezvoltare spre o piaţă energetică inteligentă ce sporeşte accesul la energie curată disponibilă local şi reduce dependenţa faţă de furnizorii externi, ce dezvoltă economia propriei ţări prin crearea de noi locuri de muncă şi lansarea de noi afaceri şi, nu în ultimul rând, asigură un mediu mai curat”, susţine Dafina Gercheva, reprezentantă rezidentă PNUD Moldova, coordonatoare rezidentă ONU în Moldova.

Forumul Naţional „Bioenergia: Către o autonomie energetică locală”, este unul din şirul de evenimente organizate în cadrul Săptămânii Moldova Eco-Energetică. Săptămâna respectivă întruneşte mai multe evenimente, platforme de dezbateri, forumuri dedicate dezvoltării sectorului energiei regenerabile şi promovării eficienţei energetice ce va culmina pe 4 decembrie cu Gala Moldova Eco-Energetică, ceremonie de premiere a celor mai notabile realizări în producerea, transmiterea, distribuirea și consumul eficient de energie, în dezvoltarea și promovarea tehnologiilor moderne, a inovațiilor în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice.

Organizatorii Săptămânii Eco-Energetice sunt Ministerul Economiei, Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi Proiectul „Energie şi Biomasă”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Informaţie de contact

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: 022 839983, ina.zglavuta@undp.org

Ştefan Curărari, consultant în comunicare, Agenţia pentru Eficienţă Energetică, Tel: 060900700, stefan.curarari@aee.md