Vizualizări: 7780
BURSE ACADEMICE ELVEȚIENE 2015-2016
Chisinau, 13 August 2014 — Biroul de Cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene anunță că, prin intermediul Comisiei Federale pentru Burse destinate Studenţilor Străini, Guvernul Elveţiei acordă cercetătorilor din Republica Moldova următoarele tipuri de burse pentru anul academic 2015-2016:
• Burse pentru cercetări științifice cu durata de 12 luni, fără posibilitate de prelungire.
• Burse pentru studii de doctorat (PhD) pentru cel mult 3 ani. Bursa nu se va prelungi automat pentru fiecare an de studiu; în fiecare an, solicitantul va depune o cerere de prelungire care, la fel ca și rezultatele academice, vor fi examinate de către Comisia Federală pentru Burse.
• Burse pentru studii postdoctorale cu durata de 12 luni.
Guvernul Elveției nu oferă burse pentru studii de masterat cetățenilor Republicii Moldova în anul academic 2015-2016.
O condiție obligatorie este cunoașterea la nivel înalt a unei limbi străine -- franceza, germana, italiana sau engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia.
Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova este autorizat să desfășoare procedura de preselecție și intervievare a candidaților.
Pentru a obține formularele de participare și ghidul electronic privind condițiile de aplicare, vă rugăm să ne contactați la adresa chisinau@eda.admin.ch. Formularele și ghidul sunt disponibile doar în limba engleză. Indicați în mesaj limba străină în care intenționați să vă faceți studiile.
Dosarele se vor depune în perioada 02 septembrie - 15 noiembrie 2014, în zilele de luni, marți și miercuri, de la 14:00 până la 17:00, la sediul Biroului de Cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene, str. A. Mateevici 23, bloc B, Chișinău.
Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 noiembrie 2014.
Avertizare privind ofertele false de burse, prin procedee de ”phishing” (furt de identitate online), din numele Guvernului Confederației Elveţiene
Autoritățile elvețiene emit acest avertisment pentru a contracara ofertele false de burse diseminate fraudulos prin email din numele Guvernului Confederației Elvețiene. Comisia Federală pentru Burse destinate Studenţilor Străini (FCS) informează că nu distribuie informația despre bursele oferite prin email.
Bursele sunt gestionate în mod direct de către reprezentanțele elveţiene din țările beneficiare. Autoritățile elvețiene recomandă să nu răspundeți la aceste emailuri şi, mai important, să nu expediați sumele de bani solicitate.

Autor: Agentia Elvetiana pentru Dezvoltare si Cooperare, SDC
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33