Vizualizări: 5547
De Ziua Profesorului și în fiecare zi, să continuăm să investim în copii și pedagogi | Liliana Palihovici
Chișinău, 5 Octombrie 2013 — De fiecare dată când discut cu educatori, profesori sau manageri școlari, de fiecare dată când vizitez grădinițe, școli, licee sau instituții de învățământ superior, mă cuprind emoții deosebite. Aceste sentimente sunt legate și de anii în care mi-am început activitatea profesională, când m-am angajat la liceu ca profesoară de istorie.
Vreau să cred – și de asta m-au asigurat interlocutorii mei din sate și orașe – că înțeleg bine bucuriile și problemele pedagogilor. De asta m-am implicat în acțiuni sociale și am promovat, inclusiv pe plan legislativ, interesele copiilor, părinților și pedagogilor. Pentru că noi adulții, împreună cu copiii, putem asigura acasă, la școală, în comunitate, un bun început pentru viața lor școlară și matură.
Investiția noastră de grijă, atenție, cărți, jucării, oportunități de dezvoltare în copii, mai ales la școală, aduce beneficii tuturor, pe plan personal și pe plan național. Iată de ce îmi reiterez apelul de a investi în continuare în copii.
În același timp, consider că la fel de importantă trebuie să fie atenția și investițiile în persoanele care înconjoară copiii și tinerii în fiecare zi, uneori mai des decât părinții: pedagogii – cei care contribuie esențial la reușita unui om în viață. Iar transformările începute în sectorul educației în țară ne vor ajuta să direcționăm mai bine această atenție și investițiile. Pentru că atunci când investim în învățământ – și Republica Moldova este una dintre țările lider la acest capitol în regiune – investițiile trebuie să ajungă, în primul rând, la oamenii din învățământ: copiii și pedagogii acestei țări.
Liliana Palihovici
Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33