Vizualizări: 10355
INVITAŢIE la Festivalul Turistic Naţional al Tradiţiilor „DUMINICA MARE” în satul Domulgeni, raionul Floreşti: 23 iunie 2013
Domulgeni, Floreşti, 17 Iunie 2013 — Stimaţi reprezentanţi mass-media, duminică, 23 iunie 2013, începând cu ora 12.00, Vă invităm în satul Domulgeni, raionul Floreşti, la Ediţia a IV-a a Festivalului „DUMINICA MARE”, Festival Turistic Naţional al Tradiţiilor.
Duminica Mare este considerată cea mai importantă zi de duminică din an. Marcată în perioada de creştere abundentă a vegetaţiei, este cea mai îndelungată zi de duminică din an şi cea mai apropiată de solstiţiul de vară – 21 iunie. Gospodarii îşi înfrumuseţează gospodăria cu frunzar. Podelele se acoperă cu covoare groase de iarbă, corovatic, pelin şi alte pante mirositoare de câmp.
În acest an, începând cu ora 12.00 şi până la 13.00, sunteţi aşteptaţi, în calitate de oaspeţi ai Festivalului, la intrarea în sat, unde sunteţi însoţiţi de ghizi-copii pe traseul turistic al satului. Acolo vizitaţi o pensiune turistică, o gospodărie a unui apicultor, atelierul unui lemnar şi sculptor în lemn, o gospodărie-muzeu de peste 100 ani şi biserica „Sf. Nicolae” din localitate. Apoi mergeţi în spaţiul festivalului, în inima satului vechi, pe malul râului Răut.
În spaţiul festivalului sunt amplasate câteva zone de interes:
• Scena mare
• Terenul de joc şi distracţii pentru copii
• Scrânciobul
• Ograda ţărănească
• Fântâna lui Şilip
• Expoziţii cu vânzare ale meşteşugarilor populare
• Atelierele demonstrative ale meşterilor populari.
Programul Festivalului este liber şi deschis pentru toţi oamenii curioşi şi cu diverse interese.
Pentru gurmanzi, gospodinele şi gospodarii propun bucate şi preparate locale pregătite după vechile reţete din zonă: copturi si bucate de Paşti, Duminica Mare, mămăliguţa, turte cu mac, plăcinte,băuturi răcoritoare.
Pentru cei mai curioşi şi cei care vor sa-şi găsească un hobby, meşterii populari organizează ateliere demonstrative de ţesut covoare şi catrinţe, de brodat şi de confecţionare a costului naţional, de împletit lozie, de olărit şi ceramică, de scopt urdă şi de afumat mezeluri. De asemenea, meşterii populari vernisează şi expoziţii cu vânzare pentru cei care doresc să cumpere un obiect tradiţional autentic.
Cei pasionaţi de tradiţii, ritualuri şi cântec popular pot participa la spectacolul etnofolcloric „Tradiţii de la Paşti până la Rusalii”, oferit de formaţiile folclorice din raionul Floreşti. Botezul, Îmbrăcatul şi Dezbrăcatul miresei, Curăţitul fântânii, Petrecerea la armată, Rudă, Rudă, Paparudă sunt doar câteva dintre mini-spectacolele ce vor prezenta tradiţiile şi ritualurile din zonă.
Iar iubitorii de dans vor avea ocazia să „intre” şi să se „prindă în joc” la spectacolul interactiv de dans popular „La JOC în sat”.
Deschiderea oficială – ora 14.40.
Vă aşteptăm de Dumica Mare la Domulgeni!
Satul Domulgeni se află în raionul Floreşti, la cca 100 km de capitală. Este o localitate amplasată pe malul râului Răut, într-un cadrul natural pitoresc. Satul este cunoscut, între multe altele, şi prin delicioasa „capcioancă” – carne afumată ca la Domulgeni.
Organizatori:
Consiliul raional Florești
Primăria s. Domulgeni, Florești
„Domultera” SRL
ANTREC Moldova (Asociația Națională de Turism Rural, Ecologie și Cultură din Moldova)
Cu respect,
Svetlana LAZĂR,
preşedinte „ANTREC Moldova”
Contacte:
tel. 069104014
email: antrec_ong@yahoo.com
web: www.moldova-tourism.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33