Nume
Parola
Vizualizări: 8245
În aşteptarea unei noi legi privind controlul tutunului în Republica Moldova
Chişinău, 5 Iunie 2013 — Portalul informativ HotNews a găzduit astăzi, în cadrul rubricii “Întâlnirii on-line”, o întâlnire cu dl Ghenadie Ţurcanu, coordonator de programe la Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (Centrul PAS), care, pe parcursul unei ore, a răspuns la întrebarea: “Cum ar trebui să fie o lege pentru controlul tutunului în R. Moldova”.

Referindu-se la necesitatea unei astfel de legi în ţara noastră, dl Ghenadie Ţurcanu, a menţionat că aceasta trebuie să stabilească norme juridice eficiente pentru măsurile de control al tutunului şi să ofere populaţiei nu numai dreptul la informaţii despre dauna fumatului, dar şi să asigure un mediu care să contribuie la reducerea constantă şi considerabilă a consumului de tutun şi expunerea la fumul secundar de tutun (fumatul pasiv).

Printre prevederile de bază, care trebuie să le conţină noua lege, ar fi: protejarea sănătăţii nefumătorilor şi a angajaţilor (inclusiv a celor din localurile de alimentaţie publică care deservesc clienţii fumători) prin interzicerea fumatului, fără nici o excepţie, în toate spaţiile publice închise şi la locurile de muncă închise. Or, legea care este actualmente în vigoare (nr.278 din 14.12.2007) lasă loc pentru excepţii (prin amenajarea spaţiilor pentru fumat în localurile închise), ceea ce nu protejează de fumul de ţigară. Potrivit American Society of Heating Refrigerating and Air Conditioning Engineers unica metodă care evită riscul pentru sănătate legat de expunerea la fumul de tutun este interzicerea fumatului în spaţiile închise. Nici o abordare inginerească, inclusiv cele mai moderne şi performante tehnologii de ventilare şi curăţare a aerului nu permit de a elimina acţiunea negativă a fumului de tutun în încăperea, în care fumatul nu este interzis.

Aplicarea avertizărilor grafice (pictogramelor) pe pachetele produselor din tutun ar fi o altă prevedere a legii pentru controlul tutunului în Moldova. Pictogramele sunt o modalitate importantă de informare privind daunele consumului de tutun, utilizate cu succes în mai multe ţări ale lumii, care au atins rezultate în diminuarea numărului de fumători. Fiind o strategie de marketing, industria tutunului a folosit ambalajul produselor din tutun ca un instrument de publicitate, afişând informaţii eronate despre caracteristicile produselor din tutun pentru a atrage atenţia şi a mări numărul consumatorilor care să cumpere aceste produse. Studiile ştiinţifice demonstrează că avertismentele grafice care promovează sănătatea contribuie la creşterea dorinţei de a renunţa la fumat. Astfel, fumătorii sunt expuşi la imaginile imprimate pe pachetele de ţigări permanent (din momentul cumpărării şi în timpul consumului – cel puţin de 20 de ori pe zi sau 7000 de ori pe an). Acest lucru înseamnă 20 de oportunităţi pe zi de a transmite mesaje anti-tutun în momentele critice: momentul cumpărării şi momentele fumatului.

Legea pentru controlul tutunului trebuie să ofere reglementări clare şi cu privire la publicitate, stimularea vânzărilor şi sponsorizarea tutunului. Ultimele favorizează consumul de tutun în rândul tinerilor, încurajează continuarea fumatului printre fumători şi afectează în mod negativ dorinţa fumătorilor de a scăpa de acest obicei. Experienţa internaţională demonstrează că interdicţiile parţiale privind publicitatea, aşa cum prevede Legea RM nr.278 din 14.12.2007, au un impact redus asupra consumul de tutun, iar uneori, nu au nici un efect. Există multe studii care demonstrează că publicitatea tutunului şi stimularea vânzărilor creşte probabilitatea că un adolescent va iniţia fumatul. Astfel noua legislaţie trebuie să prevadă interdicţii complete pentru publicitatea, stimularea vânzărilor şi sponsorizarea tutunului, a opinat dl Ghenadie Ţurcanu.

Noua lege pentru controlul tutunului, de asemenea, trebuie să reglementeze reducerea dependenţei de fumat şi stimularea renunţării la tutun. Legea trebuie să prevadă norme juridice privind organizarea sistemului de acordare a serviciilor de consiliere pentru abandonarea fumatului şi de tratament a dependenţei de tutun, precum şi compensarea, de către angajatorii şi persoanele juridice responsabile pentru gestiunea spaţiilor publice închise sau semiînchise, ce au admis fumatul, a cheltuielilor legate de tratamentul persoanelor bolnave, îmbolnăvirea cărora a fost cauzată de consumul produselor din tutun şi/sau expunerea la fumul de tutun.

În general, noua lege privind controlul tutunului trebuie să conţină prevederi în conformitate cu Convenţia Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind Controlul Tutunului referitoare la eliminarea tuturor formelor de contrabandă, producere ilegală şi contrafacere a produselor din tutun, precum şi reglementări, legate de răspunderea pentru încălcarea legii. Acestea se vor referi la stabilirea autorităţilor publice responsabile de constatarea şi aplicarea contravenţiilor.

De menţionat că un proiect de lege în domeniul controlului tutunului este în curs de elaborare la iniţiativa Ministerului Sănătăţii. Acesta urmează a fi adoptat până la finele anului curent, iar aplicarea anumitor prevederi va fi propusă pe etape (aplicarea avertismentelor grafice, interzicerea fumatului în spaţiile publice închise).

Întâlnirea on line poate fi accesată la linkul http://www.hotnews.md/articles/view.hot?id=21213