Vizualizări: 5606
Evitarea expunerii la fumul de tutun reduce riscul de creştere a tensiunii arteriale
Chişinău, 6 Aprilie 2013 — Unul din trei adulţi cu vârsta de 25 ani şi mai mult sau aproximativ un miliard de oameni în întreaga lume sunt afectaţi de hipertensiune arterială. Tensiunea arterială ridicată contribuie major la apariţia bolilor de inimă şi a accidentelor vasculare cerebrale, care, împreună, sunt cauza numărul unu din lume pentru decesele premature şi handicap.
Ziua Mondială a Sănătăţii, marcată pe 7 aprilie, în acest an îndeamnă la intensificarea eforturilor de prevenire şi control al hipertensiunii arteriale. În această zi în lume vor fi organizate şi desfăşurate activităţi de informare şi prevenire a factorilor de risc pentru hipertensiunea arterială.
Oamenii pot opri şi reduce riscul de creştere a tensiunii arteriale prin alimentaţie echilibrată, consum mai mic de sare, activităţi fizice regulate, evitarea consumului nociv de alcool, consumului de tutun şi expunerii la fumul de tutun.
Este demonstrat faptul că fumul de ţigară are un impact negativ direct asupra sistemului cardiovascular, deteriorează vasele de sânge, creşte riscul apariţiei trombozelor şi atacului de cord şi cerebral. Fumatul pasiv creşte cu 25-30% riscul de boli coronariene şi cu până la 35% riscul de boli cardiace coronariene acute.
Există cercetări care demonstrează o asociere puternică între fumat, expunerea la fumul de tutun şi riscul de accident vascular cerebral. Un studiu realizat în Noua Zeelandă a scos în evidenţă faptul că fumătorii activi au avut un risc mai mare de accident vascular cerebral, comparativ cu persoanele care au raportat că nu au fumat ţigări. Circa 20 de studii, la nivel global, furnizează estimări ale riscului legat de expunerea la fumul de tutun, derivând din peste 885 mii de participanţi, dintre care 0,7% au suferit un accident vascular cerebral. Riscul de accident vascular cerebral a crescut de la 1,16 pentru expunerea de la fumul a 5 ţigări pe zi la 1,56 în cazul expunerii de la fumul a 40 ţigări pe zi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii menţionează că expunerea la fumul de ţigară poate fi stopată numai prin interzicerea totală a fumatului la locurile de muncă şi în locurile publice închise. Toate acestea pot contribui considerabil la îmbunătaţirea stării de sănătate a oamenilor şi la reducerea riscului pentru mai multe maladii, inclusiv pentru hipertensiunea arterială şi bolile cardiovasculare.
Cu toate că la 4 mai 2009 Republica Moldova a devenit parte a Convenţiei cadru a OMS privind controlul tutunului, fumatul nu este interzis 100% în spaţiile publice închise şi la locrurile de muncă. Prin urmare, majoritatea populatiei Republicii Moldova (cca 70%) care nu consumă tutun, nu este protejată de expunerea la fumul de tutun şi, respectiv, este expusă unui risc major pentru sănătate. Potrivit datelor Centrului Naţional de Management în Sănătate, în anul 2011, în Republica Moldova, din cauza accidentelor vasculare cerebrale au decedat 5986 persoane.
Informaţie preluată şi adaptată dupa http://www.who.int, http://tobaccocontrol.bmj.com, http://circ.ahajournals.org

Autor: Centrul pentru Politici si Analize in Sanatate
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33