Nume
Parola
Vizualizări: 12359
A fost lansat proiectul „Colaborarea regională pentru îmbunătățirea condițiilor social-economice a s. Sireți, raionul Strășeni”
Sireți, Strășeni, 12 Martie 2012 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Primăria satului Sireți a lansat proiectul „Colaborarea regională pentru îmbunătățirea condițiilor social-economice a s. Sireți, raionul Strășeni”. Directorul ADR Centru, Tudor Meşină a felicitat beneficiarii proiectului, menţionând că acesta este unul din cele 6 proiecte care au fost selectate pentru finanţare în anul 2012, dintre cele 67 depuse. Primarii satelor beneficiare, Vasile Cartiră (Sireţi) şi Lungu Stelian (Roşcani) au menționat că implementarea acestui proiect pentru aceste localități va aduce mai multe beneficii pentru locuitorii acestor 2 sate. Locuitorii s. Roşcani vor avea acces mai uşor la serviciile centrului de medicină din Sireţi; va fi restabilită ruta Sireţi – Roşcani - Străşeni; elevii gimnaziului din Roşcani îşi vor putea continua din nou studiile la liceul din satul vecin, ş.a.
La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și ADR Centru, reprezentanți ai Consiliului Raional Strășeni, primarii localităților partenere la proiectul dat, reprezentanţi ai societăţii civile şi a sectorului privat.
Obiectiv general al proiectului este realizarea lucrărilor de renovare a drumului Sireţi-Roşcani și stabilirea conexiunii internaţionale Chişinău- Ungheni.
Rezultatele implementării acestui proiect presupun reparația capitală a 1,8 km de druml, plobarea gropilor pe o distanță de 254m și renovarea podului de peste rîul Roşcani.
Proiectul este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR). Suma totală a proiectului este de 10,822,720.00 lei iar suma solicitată de la FNDR – 10,389,812.00 lei ceea ce constituie 96% din costul total al proiectului. Restul 4% din sumă constituie contribuția aplicantului și partenerilor de proiect. Pentru anul 2012 din FNDR au fost alocate mijloace financiare pentru acest proiect în sumă de 9.500.000.00 lei. Proiectul va fi implementat pe o durată de 12 luni.

Acest proiect este unul din cele 6 proiecte care au fost selectate pentru finanțare în anul 2012, dintre cele 67 depuse la primul apel de proiecte. Proiectul dat se încadrează în prioritatea 1: reabilitarea infrastructurii fizice, măsura 3.2: reabilitarea şi modernizarea reţelelor de drumuri existente şi conexiunilor internaţionale.