Nume
Parola
Vizualizări: 9489
2 ani de dezvoltare regională în nordul Moldovei, cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Bălți, 26 Decembrie 2011 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a împlinit 2 ani de la fondare, iar Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) - 2 ani de dezvoltare regională. Un an de îndelungate pregătiri și încă un an de multiple activități, toate menite să contribuie la creșterea condițiilor de trai pentru cetățenii din Regiunea Nord a Republicii Moldova.

Cu ocazia celor 2 ani de activitate a ADR Nord, am organizat o conferință de presă și o masă rotundă cu genericul „ADR Nord la 2 ani de activitate: parteneriate, rezultate şi perspective". Cu acest prilej, echipa ADR Nord a prezentat invitaților săi cele mai importante rezultate pe care le-a obținut pînă în prezent. În acest sens, directorul ADR Nord, Ion BODRUG, s-a referit la proiectele de dezvoltare regională aflate în derulare / finisate, colaborarea cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), programe de instruire, Memorandumuri de înțelegere încheiate de ADR Nord, dar și alte aspecte importante.

PROIECTE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ. În 2011, în cel de-al doilea an de activitate, ADR Nord a activat în conformitate cu prevederile Strategiei de Dezvoltare Regională Nord (SDR Nord), document care, în linii mari, presupune dezvoltarea echilibrată a tuturor localităților din Regiunea Nord. Astfel, la Primul Apel de Propuneri de Proiecte (APP) au fost depuse 39 proiecte, dintre care 2 nu au fost eligibile. Din Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) al Republicii Moldova au obținut finanțare 7 proiecte, iar din sursele Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) - 2 proiecte. Al doilea APP va avea loc în primul trimestru al anului 2012.

Pe parcursul anului 2011, ADR Nord a avut în gestionare 11 proiecte, dintre care 7 proiecte finanțate din sursele FNDR, 3 proiecte finanțate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și 1 proiect finanțat din Sursele Republicii Cehe. Din aceste 11 proiecte, implementarea a 3 proiecte (2 proiecte cu finanțare din surse externe) a fost finalizată cu succes, 6 proiecte se află în fază avansată de implementare, iar 3 proiecte, dintre care unul cu finanțare externă, urmează a fi lansate în 2012. Bugetul total al celor 11 proiecte gestionate de ADR Nord depășește suma de 107 mln de lei.

Mai multe detalii AICI: http://adrnord.md/libview.php?l=ro&idc=195&id=1079