9 Februarie 2010 — Bilanţul preliminar al alegerilor din Ucraina confirmă estimările anterioare care îl desemnau drept învingător pe perdantul alegerilor din 2004 - Victor Ianukovici. Nici Moscova şi nici Occidentul nu au contestat rezultatele scrutinului. Paradoxal, dar din activitatea anterioară şi posterioară procesului electoral avem posibilitatea să distingem că atât ruşii, cât şi occidentalii, nu au mizat pe cineva anume dintre cei doi candidaţi la preşedinţie - Ianukovici sau Timoşenko.

Mai mult, europenii chiar i-au depăşit pe ruşi în susţinerea opţiunii politice a poporului ucrainean, accentuând importanţa exerciţiului democratic care ar fi avut loc în Ucraina şi care permite realizarea transferului paşnic de putere către candidatul susţinut de alegători. Aprecierile exagerat de pozitive difuzate de către delegaţiile europene îndată după prezentarea rezultatelor preliminare ale alegerilor prezidenţiale a avut o intensitate dublă spre deosebire de dispoziţia manifestată ulterior primului tur de alegeri, dar mai ales în comparaţie cu emoţiile existente în tabăra ruşilor.

Dacă din perspectiva practicii internaţionale, reacţia europenilor poate fi încadrată în contextul sprijinirii democraţiilor participative, atunci din perspectiva politică, Occidentul pare să facă un transfer de imagine către noua conducere ucraineană. Dinamismul remarcat în modalitatea în care observatorii vestici au evaluat actul electoral ucrainean denotă un interes aparte pentru încheierea cât mai rapidă a procedurilor de validare a noii candidaturi la preşedinţia celui mai masiv stat partener european din cadrul Parteneriatului Estic.



Totuşi, pe de altă parte, atitudinea europenilor reprezintă o inversie comportamentală faţă de ceea ce a fost în această ţară 5 ani în urmă. Pentru început, occidentalii au evitat să sprijine careva forţe politice în defavoarea altora. A fost exclusă orice formă de contestare a rezultatelor scrutinului, chiar dacă înaintea scrutinului secund Parlamentul European şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modificările în legislaţia electorală operate fără examinarea şi dezbaterea rezonabilă. La fel nu au condus la contrarietăţi nici faptul că în timpul alegerilor au fost identificate o serie de iregularităţi legate de elaborarea listelor electorale, activitatea comisiilor electorale de circumscripţie, acţiunile Comisiei Electorale Centrale în legătură cu observatorii georgieni sau cei din partea Rusiei etc.

În Ucraina la fel ca şi în R. Moldova?

Analizând comparativ evenimentele curente din Ucraina cu cele din R. Moldova decelăm natura graficului de coordonate în limitele cărora acţionează factorul european/vestic. Chiar dacă există iregularităţi generale, dar concomitent esenţiale, în desfăşurarea procesului electoral, observatorii din partea structurilor europene au recunoscut rezultate încă nevalidate ale alegerilor din Ucraina, aliniându-se prematur de partea lui Ianukovici. În acest scenariu se prefigurează o situaţie similară cu cea de la 5 aprilie din R. Moldova, unde comuniştii în frunte cu Voronin erau acuzaţi de partidele de opoziţie că ar fi fraudat alegerile, ceea ce nu i-a împiedicat însă pe occidentali să salute rezultatele finale ale scrutinului.

Surprinzător, dar europenii admit în mod repetat circumstanţe în care se pot compromite. Or, o parte din adepţii I. Timoşenko protestează împotriva victoriei la limită a lui V. Ianukovici (de aproximativ 3%), iar Comisia Electorală Centrală de la Kiev urmează să se pronunţe vizavi de rezultatele finale ale alegerilor până la 17 februarie. Adiţional, în ambele tururi ale scrutinului au existat deviaţii de la normele legale care pun în dificultate formularea unor declaraţii extrem de pozitive cu privire la caracterul liber, corect şi democratic al procesului electoral.

Totuşi, diferenţa majoră dintre Moldova şi Ucraina este că obiectul contestaţiei în primul caz a fost forţa politică care a deţinut monopolul puterii timp de 8 ani, pe când Ianukovici este liderul forţei politice care începând cu 2004 a absentat efectiv de la actul de guvernare.

Este o coincidenţă sau totuşi poate fi vorba despre tendinţa occidentalilor de a promova un mecanism ciclic de schimbare a guvernelor/conducerilor, luptând cu fenomenul de monopolizare a raporturilor politice, iar latent şi cu instituirea regimurilor autoritare sau pseudo-democratice, cu predilecţie pe spaţiul ex-sovietic.

Platforma motivaţională a europenilor

Simpatiile adresate democraţiei "mature" din Ucraina, înaltele aprecieri faţă de transparenţa şi corectitudinea scrutinului criticabil pentru multitudinea de carenţe existente, precum şi chemările inoportune de a realiza "tranziţia" competenţelor prezidenţiale către preşedintele deocamdată invalidat, ridică semne de întrebare privind imparţialitatea şi obiectivitatea europenilor. Poporul, democraţia sau stabilitatea statului ucrainean sunt principiile de care se ghidează factorii europeni în cadrul campaniei iniţiate pentru "legitimizarea externă" a bilanţului încă neconfirmat de autorităţile ucrainene abilitate.

Explicaţia privitor la comportomentul exuberant al reprezentanţilor europeni se ascunde în realitate într-o serie de interese interdependente şi complementare cu o varietate de relaţii cauzale:

Continuarea la Observatorul Politic (Denis Cenusa, politolog, expert independent): www.cenusadi.wordpress.com