Nume
Parola
Vizualizări: 4845
Delapidarea averii străine la Aeroportul Internaţional Chişinău
Chisinau, 28 Decembrie 2009 — Procuratura Generală a iniţiat, în comun cu CCCEC, un control ce vizează utilizarea banilor publici de ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” la instalarea sistemului complex de securitate în aeroport. Rezultatele controlului au relevat încălcări la compartimentul legalităţii gestionării patrimoniului statului.

Astfel, în lipsa licitaţiei, la 28.04.2007 Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile şi ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” au dispus furnizarea şi instalarea sistemului de securitate companiei din Israel „SBC Aviation LTD”, (întreprindere fiică a companiei „Supercom LTD” ce a livrat Ministerului Dezvoltării Informaţionale utilaj pentru confecţionarea paşapoartelor).
Potrivit procurorilor, prin această operaţiune au fost create condiţii economice avantajoase pentru furnizor, dar prejudiciabile pentru întreprinderea de stat, fapt confirmat şi de către experţii independenţi.
În detaliu specificăm unele aspecte ce ţin de termenul şi suma contractului, care la momentul iniţial al negocierilor erau prevăzute pentru 18 luni şi 13,8 mln. dolari SUA, ca mai apoi durata lucrărilor să fie stabilită de 10 ani şi costul  30 mln. dolari SUA.

Remarcăm că, temeiul selectării firmei israeliene în lipsa licitaţiei, a  constituit abrogarea, de către directorul ASAC, V. Vizant, la 03.04.2007 a unor acte departamentale potrivit cărora achiziţia mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor de către întreprinderile de stat în domeniul aviaţiei civile se efectua prin licitaţie.

Urmare încălcărilor depistate, Procuratura Generală a dispus începerea urmăririi penale pe faptul delapidării averii străine în proporţii deosebit de mari de către factorii de decizie ai Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile, ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi companiei „SBC Aviation LTD”.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale