Nume
Parola
Vizualizări: 5541
Sărbătoarea naţională „Limba noastră” la Academia de Ştiinţe a Moldovei
Chisinau, 26 August 2009 — Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. şi Senatul Universităţii de Stat din Moldova organizează la 31 august 2009, începînd cu ora 10.00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei,  şedinţa festivă, consacrată Sărbătorii naţionale „Limba noastră” (bd. Ştefan cel Mare, 1, et. 1). La eveniment vor participa membrii Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., membrii Senatului USM, academicieni, profesori universitari, cercetători ştiinţifici, toţi iubitorii de graiul matern şi de frumos.

Conform programului de lucru, moderator al şedinţei festive, consacrate aniversării a 20-ea de la adoptarea legislaţiei lingvistice şi instituirii Sărbătorii naţionale „Limba noastră”, este acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., care va rosti şi un cuvînt de deschidere privind acest eveniment.

În continuare eminentul om de cultură şi artă Ion Ungureanu, ales în calitate de Doctor Honoris Causa al A.Ş.M. pe 26 martie curent de către Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M., va prezenta la şedinţa festivă discursul „Oratio gratitudinis – teatrul şi limba literară în Republica Moldova”. În încheiere maestrului îi vor fi înmînate însemnele de Doctor Honoris Causa al A.Ş.M.

Amintim că Ion Ungureanu s-a învrednicit de acest titlu onorific la propunerea academicienilor Ion Druţă şi Eugen Doga, demersurile în acest sens ale Institutului Patrimoniului Cultural şi Biroului Secţiei de Ştiinţe Umanistice şi Arte a A.Ş.M. cu argumentele de rigoare: pentru contribuţii substanţiale aduse la dezvoltarea artei teatrale în calitate de actor şi regizor, promovarea culturii naţionale în afara hotarelor republicii. Ion Ungureanu este artist al poporului, laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, maestru emerit în arte al Federaţiei Ruse.

De asemenea, în cadrul şedinţei festive scriitorul Ion Hadîrcă îl va înainta pe poetul Grigore Vieru, post-mortem, la prestigiosul Premiu internaţional cultural Herder, ce se acordă unor personalităţi marcante apaţinînd culturilor central şi sud-est europene. Premiul a fost instituit de către fundaţia Alfred Toepfer la începutul anilor `60 în onoarea criticului, filozofului, poetului şi teoreticianului german Johann Gottfried von Herder, cunoscut mai ales prin influenţa remarcabilă pe care a avut-o asupra romantismului german şi asupra unor remarcabili gînditori şi scriitori germani de acum 200-225 de ani. A fost contemporan şi prieten de litere cu Johann Wolfgang von Goethe. Începînd cu anul 1964, la Universitatea din Viena, Austria, Fundaţia Alfred Toepfer, cu sediul în Hamburg, Germania, donează şi conferă acest premiu cultural orientat către personalităţi marcante ale culturilor central şi sud-est europene, care au adus contribuţii semnificative atît culturii proprii, cît şi celei europene.

La manifestarea, consacrată sărbătorii naţionale „Limba noastră”, sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
                       
Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.