Vizualizări: 192
Guvernarea participativă – premisă pentru dezvoltarea comunităților
3 Iulie 2025 — Reprezentanți și reprezentante ai/ale administrației publice locale au participat la atelierul nr. 3 „Guvernarea participativă – premisă pentru dezvoltarea comunitară.” Evenimentul s-a desfășurat la sediul Un Women Moldova, în cadrul inițiativei „Leadership feminin pentru o guvernare sensibilă la gen” – un program susținut financiar de Uniunea Europeană și Elveția și dezvoltat de UN Women Moldova în parteneriat cu CALM.
În cadrul atelierului au fost abordate teme esențiale, precum:
- caracteristicile participării cetățenești și beneficiile acestui proces;
- consultarea locuitorilor/locuitoarelor și asigurarea transparenței în procesul de administrare;
- democrația incluzivă și reglementările cadrului legal privind participarea cetățenească;
Printre subiectele scoase în evidență de formatoarea Victoria Matveev au fost importanța participării comunității în toate etapele unei activități, dar și formele de participare cetățenească. „Identificând problemele în comun cu cetățenii/=ele, planificând, implementând, monitorizând și evaluând împreună procesele și rezultatele vom asigura rezultatul scontat, care va avea un impact durabil și care va genera noi inițiative”, a subliniat experta CALM.
Respectarea statutului și drepturilor tuturor persoanelor dintr-o comunitate, cum ar fi persoane cu dizabilități, de etnie rome sau chiar refugiate astfel încât să fie asigurată incluziunea socială și să fie valorificat potențialul acestora fost o altă tematică abordată în cadrul atelierului de planificare.
Ion Dolganiuc este primar la al cincilea mandat în satul Colibași, Cahul și vicepreședinte al CALM. Alesul local constată că pentru a avea o cotă înaltă de participare civică este nevoie de încrederea în liderul sau lidera locală, dar și de mecanisme de implicare a cetățenilor. „În localitatea noastră, de exemplu, au fost create grupuri de monitorizare a tuturor inițiativelor. Astfel, grupuri formate din cinci, zece sau cincisprezece cetățeni studiază documentația tehnică a proiectelor, participă în calitate de observatori la procesul de achiziții publice, de executare a lucrărilor etc.” Potrivit primarului, la fel de importantă este și contribuția financiară a cetățenilor. „Oamenii sunt mult mai atenți atunci când o părticică din munca lor se regăsește într-un obiectiv sau altul.”
Evenimentul a fost organizat la 30 iunie, în cadrul inițiativei „Leadership feminin, pentru o guvernare sensibilă la gen”, dezvoltată în parteneriat cu CALM, și se desfășoară sub egida a două proiecte implementate de UN Women Moldova: EVOLVE4GE, finanțat de Uniunea Europeană și „Femeile pentru Pace și Prosperitate”, finanțat de Biroul de Cooperare al Elveției.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2377
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1664
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1334
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33