Nume
Parola
Vizualizări: 2792
Încheierea Campaniei „Săptămâna Națională a Bunătății”
17 Noiembrie 2023 — În perioada 13-17 noiembrie 2023, Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei a desfășurat cea de a treia ediție.

Scopul Campaniei este de a promova filantropia personală și corporativă ca alternativă pentru soluționarea problemelor sociale și model de educație a tinerei generații.

Pe parcursul unei săptămâni, au fost organizate mai mult de 10 evenimente și campanii filantropice locale dar și întâlniri cu peste 50 de companii și oameni de afacere, care alături cu organizațiile neguvernamentale, membre ale Platformei pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei, au discutat despre importanța colaborării în vederea soluționării unor probleme sociale, educaționale, de mediu sau economice. Aflați mai multe despre evenimentele desfășurate pe pagina Campaniei „Săptămâna națională a Bunătății”, ediția 3.

La o cafea despre bunătate

Tradițional, Campania aflată la cea de a treia ediție, s-a încheiat cu un eveniment în formatul „la o cafea despre bunătate”.

La această întâlnire au participat partenerii internaționali dar și cei locali care au susținut desfășurarea Campaniei, dar și a misiunii acesteia, de a încuraja ONG-urile și sectorul privat să colaboreze în satisfacerea nevoilor oamenilor.

Jeff Bryan, Șef al Misiunii USAID în Moldova, a declarat că „USAID se angajează să mențină un dialog deschis între guvern, sectorul privat și organizațiile societății civile și să promoveze eforturile de colaborare care servesc interesele poporului Moldovei.

Consolidarea procesului de consultare publică, îmbunătățirea protecției mediului și combaterea corupției - care este deosebit de vitală pentru poziționarea Moldovei în vederea aderării la UE - sunt doar câteva domenii în care există un potențial enorm de colaborare cu sectorul privat, toate acestea cerând ca noi să fim îndrăzneți în a îmbrățișa parteneriate dincolo de aliații dumneavoastră tradiționali.”

În același context, Karin Borovic, Șefa cooperării pentru dezvoltare, Ambasada Suediei, a afirmat că implicarea socială sau filantropia corporatistă devin tot mai populare în lume. „Înțelegem că autoritățile publice, ONG-urile pot oferi ghidajul necesar pentru identificarea necesităților din comunitate, respectiv rolul lor este unul enorm. Avem exemple în diferite localități ale țării când organizații de tineret au reușit să adune resurse necesare din diverse surse, inclusiv publice și private pentru amenajarea parcurilor, terenurilor de joacă sau a școlilor din localitate. Nu doar cauza determină succesul unui proiect de susținere, ci și comunicarea, implicarea proprie. Doar așa pot fi atrași noi parteneri”, a adăugat Karin Borovic.

„Vom susține Organizațiile și oamenii din țară în demersul lor filantropic”

La eveniment au participat și reprezentanții statului. Deputații Dorian Istratii și Angela Munteanu-Pojoga, dar și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, au menționat despre eforturile autorităților în vederea asigurării unui cadrul legal favorabil filantropiei și sponsorizării.

„E important să facem tot ce este necesar ca să apropiem cele 3 sectoare: societatea civilă, sectorul privat și autoritățile publice, ca împreună să facem fapte bune și să contribuim la rezolvarea a foarte multe probleme, în special în crize, care, cu părere de rău, le parcurgem în ultimii 3 ani și aici este necesar suportul nostru reciproc”, a declarat Angela Munteanu-Pojoga.

„Fluxul de fonduri ce provin din sursele filantropice pot completa sau uneori chiar substitui finanțarea bugetară pentru anumite domenii. Din aceste motive statul este cointeresat să modifice asemenea practici. Am modificat legislația, pentru a face claritate în acest domeniu”, a adăugat Dorian Istratii.

În cadrul evenimentului de încheiere a Campaniei au fost prezentate mai multe exemple de parteneriate sociale și campanii lansate de ONG-uri alături de agenți economici. Aflați istoriile acestor echipe și parteneriatele sociale în prezentarea video de aici.

Săptămâna Națională a Bunătății, este o Campanie cu tradiție, desfășurată de Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei, cu susținerea financiară a Suediei și USAID Moldova. Platforma întrunește 45 de organizații necomerciale care promovează și desfășoară activități filantropice.

Pentru mai multe detalii despre campanie, vă rugăm să contactați Elena Nofit, Coordonatoarea Campaniei „Săptămâna Națională a Bunătății”, la numărul de telefon 069749924 sau e-mail: platformappdf@gmail.com