Nume
Parola
Vizualizări: 5038
Universitatea din Bălți desfășoară „Zilele Psihologiei”
Bălți, 23 Octombrie 2017 — Facultatea de Științe ale Educației, Psihologiei și Arte a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) organizează, în perioada 23-27 octombrie a.c., „Zilele Psihologiei”, ediția a VIII-a.

În cadrul „Zilelor Psihologiei” vom promova, cu participarea studenților de la anii de studii I-III de la psihologie, o serie de activități în câteva licee din oraș, dar și din Sângerei. La fel, vom desfășura câteva activități în colaborare cu organizații neguvernamentale locale și vom lansa o monografie semnată de o echipă de autori de la Universitate, a menționat dr., conf. univ. Silvia Briceag, șefa Catedrei de Psihologie.

Astfel, potrivit programului „Zilelor Psihologiei”, la 23 octombrie la liceele „Vasile Alecsandri”, „Vladimir Maiakovski” și „Dimitrie Cantemir”, precum și la Liceul „Mihai Eminescu” din Sângerei, vor avea loc ateliere și workshopuri, având ca tematică aspecte ce țin de psihologia, problematica tinerilor și familiei.

La 24 octombrie, USARB va găzdui masa rotundă „Analiza situației psiho-sociale a familiei în Republica Moldova”, eveniment la care vor participa și asistenți sociali din Bălți, iar la 25 octombrie un eveniment similar pentru cadrele didactice de la liceele din oraș.

La 25 și 26 octombrie, două ateliere – „Stresul în mediul adolescenților” și „Familia – școala valorilor” – vor fi organizate la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ATIS și la Centrul de Criză Familială SOTIS.

„Zilele Psihologiei” vor finaliza, la 27 octombrie, cu lansarea monografiei „Familia în spațiul reprezentărilor sociale: definiții, concepții, reflecții” – o lucrare semnată de un grup de autori de la Universitatea din Bălți.

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă